UE şi Canada au semnat un acord de liber schimb, după patru ani de negocieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană şi Canada au semnat vineri, după patru ani de negocieri, un acord de liber schimb, care ar trebui să crească schimburile comerciale dintre cele două economii cu peste 20%, au anunţat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi premierul canadian, Stephen Harper.

Înţelegerea trebuie aprobată de parlamente şi de statele membre UE, potrivit Deutsche Welle.

„Acordul va asigura noi oportunităţi companiilor în UE şi Canada, prin creşterea accesului bunurilor şi serviciilor pe cele două pieţe şi va deschide noi oportunităţi investitorilor europeni", a afirmat Barroso.

Comisia Europeană şi guvernul canadian au negociat timp de patru ani acest acord. Deşi mai multe chestiuni au fost în divergenţă — precum cea a medicamentelor generice sau cea a serviciilor financiare — accesul produselor lactate în Canada şi deschiderea pieţei europene pentru carnea de vită canadiană au fost aspectele care au complicat cel mai mult negocierile, conform Agerpres.

În cele din urmă, Canada a acceptat să dubleze cota de brânză europeană admisă fără taxe vamale, în schimbul creşterii accesului pe piaţa europeană pentru producătorii canadieni de carne de vită. Concesia a permis deblocarea dosarului, dar nu a fost foarte bine primită de producătorii canadieni de lactate.

Conştient că producătorii de brânză canadieni vor suferi „pierderi minime şi temporare“, premierul canadian Stephen Harper s-a angajat să le furnizeze acestora o „compensaţie“.

După intrarea în vigoare, acordul va conduce la creşterea cu 23% a schimburilor comerciale dintre UE şi Canada, însemnând un plus de 26 de miliarde de euro. Impactul asupra PIB al UE va fi de 12 miliarde de euro pe an, potrivit estimărilor Comisiei Europene, citate de AFP.

Acordul acoperă accesul la bunuri şi servicii, transparenţă şi protecţie pentru investiţii, cooperare în privinţa reglementărilor şi achiziţiilor publice.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul