UE se pregătește pentru un val de migranți ruși care fug de mobilizare. „Va trebui să avem o poziţie comună”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele membre ale UE vor trebui să stabilească o poziţie comună asupra cererilor de intrare formulate de cetăţenii ruşi care fug din ţara lor din cauza războiului din Ucraina, a indicat joi Comisia Europeană, în timp ce Moscova a calificat drept exagerate relatările despre un exod din ţară al bărbaţilor încorporabili după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat o mobilizare parţială a rezerviştilor, transmite Reuters.

Protest față de mobilizare în Rusia FOTO EPA-EFE

„Va trebui să avem o poziţie comună la nivelul UE” asupra chestiunii ce priveşte cererile, dat fiind că ar putea urma un mare număr de cereri de intrare dinspre Rusia, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Agerpres. 

Totuşi, această instituţie a mai menţionat că statele membre vor trebui să evalueze respectivele cereri de la caz la caz, ţinând cont de drepturile fundamentale şi de legislaţia privind procedurile de azil.

Însă „noi, Uniunea Europeană, suntem în principiu solidari cu cetăţenii ruşi care au curajul şi bravura de a-şi arăta opoziţia faţă de ceea ce face regimul, mai ales când este vorba despre războiul ilegal în Ucraina”, a spus Peter Stano, purtător de cuvânt al executivului comunitar.

După ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri mobilizarea a 300.000 de rezervişti pentru a fi trimişi pe frontul din Ucraina, toate biletele pentru cursele aeriene către ţări precum Armenia, Turcia, Azerbaidjan sau Serbia au fost vândute, iar la punctele terestre de frontieră cu Georgia, Finlanda, Kazahstan şi Mongolia au fost semnalate cozi.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov, a declarat presei că „informaţiile despre îmbulzeli la aeroporturi şi aşa mai departe sunt mult exagerate (...) Sunt multe ştiri false pe acest subiect. Trebuie să fim foarte atenţi cu asta pentru a nu deveni o victimă a ştirilor false”.

În acest timp, autorităţile din Finlanda au anunţat o creştere cu 57% a numărului cetăţenilor ruşi care au intrat în această ţară miercuri, după anunţul preşedintelui Putin despre mobilizarea parţială.

În total 4.403 cetăţeni ruşi au intrat miercuri în Finlanda, au mai precizat autorităţile de la Helsinki, potrivit agenţiei EFE.

În lipsa unui acord european asupra condiţiilor de acordare a vizelor pentru cetăţenii ruşi, ministrul finlandez de externe Pekka Haavisto a anunţat miercuri că guvernul de la Helsinki are în vedere înăsprirea unilaterală a acestor condiţii pentru cetăţenii ruşi.

„Finlanda nu doreşte să fie o ţară de tranzit pentru deţinătorii de vize Schengen emise de alte ţări”, a subliniat ministrul citat.  

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită