UE lansează procedura semnării cu Londra a acordului comercial istoric post-Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Uniunea Europeană urmează să lanseze luni procedura semnării şi punerii în aplicare a acordului comercial încheiat joi, în Ajunul Crăciunului, cu Londra şi prezentat vineri statelor membre ale Uniunii de către negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier într-o versiune doar în limba engleză, relatează AFP.

Primirea veştii de către ambasadorii statelor membre UE a fost ”destul de sobră”, declară pentru AFP un diplomat european.

”Nu a fost o mare bucurie, pentru că un divorţ nu este o veste foarte bună”, declară el.

O versiune provizorie în engleză le-a fost pezentată ambasadorilor.

”Textul, care are 1.200 de pagini, va fi examinat până luni, pentru a se stabili că nu există subiecte ascunse care ar putea să ridice probleme”, precizează diplomatul.

O nouă reuniune a ambasadorilor este prevăzută luni, în vederea lansării semnării proiectului acordului de către statele membre şi aprobarea acestuia de către Parlamentul European (PE).

Statele membre urmează să susţină şi semneze textul marţi seara sau miercuri.

Documentul va fi publicat, după aceea, în Jurnalul Oficial al UE, joi, pentru a putea intra în vigoare vineri, la 1 ianuare 2021.

Cei 27 urmează, de asemenea, să hotărească aplicarea provizorie a acordului, deoarece acesta nu a fost ratificat, în vederea ieşirii regatului din piaţa unică.

Această aplicare provizorie ar urma să dureze două luni, a precizat diplomatul citat.

Statele membre urmează să discute, de asemenea, despre măsuri autonome decise în mod unilateral în vederea sanţcionării nerespectării acordului de către Regatul Unit.

”Trebuie să se decidă cum vor fi luate măsurile”, a precizat diplomatul citat.

În cadrul reuniunii, ambasadorii au discutat şi despre modul în care să se răspundă unei comunicări considerate ”prea agresive” şi ”foarte populiste” a Guvernului britanic în prezentarea atât a Acordului Retragerii (Acordul Brexitului), cât şi a acordului comercial post-Brexit.

CINCI MILIARDE DE EURO PENTRU ÎNTREPRINDERI

”UE va aminti ce conţine acordul, cum au fost apărate interesele UE împotriva riscurilor concurenţei neloiale, ce permite şi ce nu permite acordul să se evite, pentru că Regatul Unit a părăsit piaţa internă şi Uniunea Vamală”, declară diplomatul citat.

UE urmează, apoi, să pună în aplicare măsurile prevăzute în vederea ajutării întreprinderilor şi sectoarelor de activitate UE, inclusiv pescuitul, fragilizate de consecinţele economice ale plecării Regatului Unit.

Un buget în valoare de cinci miliarde de euro a fost prevăzut în acest sens - prin anvelope naţionale.

”Fondurile comunitare vor fi disponibile în martie 2021, însă prefinanţări sunt prevăzute în vederea evitării pierderilor, iar ele vor fi retroactive începând de la 1 ianuarie 2021”, precizează diplomatul.

Acordul a fost încheiat joi, în ajunul Crăciunului, la ora locală 14.44 (15.44, ora României).

Prin acest parteneriat economic şi comercial, UE îi oferă fostului său membru un acces - fără taxe vamale şi cote - la piaţa sa de 450 de milioane de consumatori, însă prevede sancţiuni şi măsuri compensatorii în cazul unei nerespectări a reglementărilor documentului în domeniile ajutoarelor de stat, mediului, dreptului muncii şi fiscalităţii, în vederea evitării oricărui dumping.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie