UE ar putea interzice exporturile de gaze şi să limiteze consumul industrial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană ar putea interzice exporturile de gaze şi să limiteze consumul industrial, pentru protejarea aprovizionării cu energie a utilizatorilor casnici în această iarnă, în eventualitatea în care Rusia ar opri livrările de gaze din cauza crizei din Ucraina, potrivit unei surse comunitare.

Rusia este cel mai mare furnizor de petrol, gaze şi cărbune al Europei, iar infrastructura de conducte din Ucraina ar putea fi folosită ca armă politică, aşa cum s-a mai întâmplat, având în vedere că autorităţile europene şi cele de la Moscova se contrazic din cauza acţiunilor militare ruseşti pe teriotoriul ucrainean, transmite Reuters.

Autorităţile de la Kiev avertizează că Rusia intenţionează să oprească livrările de gaze către Europa, în timp ce Moscova susţine că Ucraina ar putea sustrage gaze destinate ţărilor UE. Liderii europeni au avertizat între timp că ar putea impune noi sancţiuni Rusiei, dacă nu îşi va retrage forţele din Ucraina.

Cumpărătorii de petrol şi cărbune pot găsi alţi furnizori relativ uşor, dar statele din sud-estul Europei primesc majoritatea gazelor de la grupul rus Gazprom.

Europa primeşte gaze naturale lichefiate (GNL) în porturile de la Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, şi prin intermediul navelor venite din Qatar şi Algeria, dar cumpărătorii europeni deseori revând încărcăturile în străinătate, pentru a obţine preţuri mai mari decât pe piaţa locală.

O sursă de la Comisia Europeană a declarat că este analizată posibilitatea de a interzice această practică, pentru a spori rezervele.

"Pe termen scurt, suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu aprovizionarea cu gaze a Europei de Sud-Est. Speranţa noastră este că în cazul blocării livrărilor, reglementarea 994/2010 ar putea împiedica revânzarea gazelor lichefiate din Europa, şi limita consumul industrial de gaze, pentru a proteja populaţia", a spus sursa, care cunoaşte planurile de urgenţă ale Comisiei în privinţa energiei.

Comisarul pentru Energie Guenther Oettinger a declarat săptămâna trecută, în timpul negocierilor cu Ucraina şi Rusia, că UE pregăteşte "un plan B" pentru protejarea livrărilor.

Ungaria, care ar putea fi una dintre cele mai afectate ţări de oprirea livrărilor de gaze, a anunţat că monitorizează necesitatea de creştere a rezervelor strategice. Ministerul Dezvoltării analizează posibile măsuri care să determine operatorii din piaţă să crească rezervele peste niveul minim obligatoriu.

Reducerea consumului de gaze din industrie ar afecta economia europeană deja fragilă, în timp ce interzicerea revânzării gazelor lichefiate ar afecta veniturile companiilor de utilităţi.

Companiile energetice europene s-au pregătit pentru o eventuală oprire a livrărilor prin stocarea unei cantităţi cât mai mari de gaze, depozitele fiind pline în proporţie de 90%, respectiv 70 de miliarde de metri cubi, cantitate echivalentă cu 15% din necesarul anual al Europei.

Indiferent de aceste măsuri, compensarea totală a gazelor ruseşti ar fi dificilă, potrivit unor surse politice şi din industrie. Preţul gazelor a crescut cu 35% din luna iulie, din cauza acestui risc.

Rusia acoperă circa o treime din cererea de petrol, cărbune şi gaze din Europa, potrivit datelor UE. În schimb, primeşte circa 250 de miliarde de dolari pe an, respectiv aproximativ două treimi din veniturile guvernamentale.

Problema este că reţeaua europeană de conducte a fost construită pentru a transporta gaze de la est la vest. Eforturile de a dezvolta reţeaua de furnizori sunt în curs, cum ar fi construcţia de terminale pentru GNL la Oceanul Atlantic, dar nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea din această iarnă, din sud-estul Europei.

În ultimul deceniu, Rusia a oprit de trei ori furnizarea gazelor către Ucraina, în 2006, 2009 şi începând din luna iunie a acestui an, din cauza disputelor cu Kievul referitoare la preţ. În acest an, livrările de gaze către Europa au continuat.

Gazprom insistă că este un furnizor de încredere, iar oprirea livrărilor către Europa s-a întâmplat în trecut după ce Ucraina a folosit o parte din gazele destinate UE.

Tensiunile dintre UE şi Rusia din cauza Ucrainei ar putea face ca impactul opririi livrărilor de gaze să fie mai puternic decât în trecut, iar analiştii Societe Generale consideră că situaţia din Ucraina va duce din nou la o astfel de situaţie, iar preţurile vor creşte.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie