UE ar putea exclude fondurile alocate catastrofelor naturale din calculul datoriei publice a statelor membre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Gettyi Images

Fondurile alocate de urgenţă de ţările care s-au confruntat cu inundaţii catastrofale şi incendii de vegetaţie ar putea fi  clasificate ca cheltuieli excepţionale şi astfel excluse din calculul deficitului public, a declarat Comisia Europeană.

„Statele membre vor trebui să aloce fonduri pentru a gestiona consecinţele unor astfel de catastrofe”, a comentat pentru Euractiv Eric Mamer, purtătorul de cuvânt-şef al Comisiei europene, menţionând şi fondul de solidaritate al UE ca sursă potenţială de sprijin.

„Potrivit regulilor fiscale ale UE, costurile urgente pe termen scurt ca răspuns la catastrofe naturale majore excepţionale ar putea fi încadrate ca excepţii şi astfel excluse din calculul efortului structural fiscal al unui stat în stabilirea conformării la Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare”, a spus purtătorul de cuvânt.

Acesta a dat exemplul precedentului din Italia, unde „costurile de urgenţă legate de cutremurele din regiunile Abruzzo şi Emilia, ca şi alte catastrofe naturale au fost luate în considerare anterior”.

Ţările din UE au posibilitatea să solicite la Bruxelles ca cheltuielile excepţionale asociate unor evenimente să fie clasificate ca singulare în planurile bugetare anuale. Totodată, Comisia Europeană poate să decidă independent, fără o solicitare în acest sens, să clasifice aceste fonduri ca excepţii.

O sursă guvernamentală din Atena a comentat că executivul european ar trebui să ia în considerare excluderea costurilor asociate incendiilor de vegetaţie din calculul datoriei Greciei, întrucât „circumstanţele extreme din Sudul Europei” justifică aceste măsuri.

„Vom prezenta o prognoză economică actualizată în această toamnă, care va lua în calcul impactul acestor evenimente”, a spus Daniel Ferrie, purtătorul de cuvânt al Comisie în probleme de stabilitate financiară.

Ţările membre UE au posibilitatea să propună planuri de investiţii în infrastructură contra incendiilor şi inundaţiilor pentru a putea accesa bani din fondul de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro adoptat cu prilejul crizei pandemiei de COVID-19.

„Totuşi, nu am primit deocamdată nicio solicitare în acest sens, doar m-am ocupat pregătirea unor contacte, mai concret cu autorităţile belgiene”, a spus Paolo Gentiloni, comisarul european pe probleme economice.

După inundaţiile catastrofale din iulie, în urma cărora au murit 184 de oameni, Germania a deschis un fond de reconstrucţie în valoare de 30 de miliarde de euro.

La rândul său, Grecia a aprobat un pachet de ajutor în valoare de 500 de milioane de euro după incendiile de vegetaţie care au făcut ravagii în anumite părţi ale ţării.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!