Ucrainenii revendică atacul de la Sevastopol: „Promitem că vor fi mai multe”

0
Publicat:

Ministerul ucrainean al Apărării a revendicat vineri o „lovitură reuşită” asupra cartierului general al Statului Major al Flotei Ruse din Marea Neagră, în oraşul Sevastopol, în sudul Peninsulei Crimeea.

FOTO Shutterstock

Comandantul Forţelor Aeriene ale Ucrainei, Mikola Oleșciuk, i-a lăudat public pe piloţii care au lansat rachetele în atacul de vineri de la Sevastopol.

„Promitem că vor fi mai multe”, a adăugat comandantul ucrainean, după ce în ultima vreme obiective militare ruseşti din Peninsula Crimeea au fost atacate aproape zilnic, cu rachete și drone, de către forțele armate ale Kievului.

Ucraina a folosit în atacul de vineri rachete franco-britanice Storm Shadow/Scalp şi rachete antinavă Neptun adaptate pentru lovirea ţintelor terestre, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Deși Moscova susţine că reuşeşte să doboare majoritatea acestor rachete şi să le neutralizeze cu mijloacele de război electronic, totuși unele îşi ating ţinta.

O navă de desant şi un submarin din Flota Rusă de la Marea Neagră au fost avariate săptămâna trecută într-un atac cu rachete asupra şantierului naval din Sevastopol. În noaptea următoare, armata ucraineană a lovit cu drone şi rachete un sistem antiaerian rusesc S-400 Triumf în apropierea oraşului Eupatoria, în vestul Peninsulei Crimeea.

Săptămâna aceasta, Ucraina a revendicat un atac asupra unui post al Flotei Ruse din Marea Neagră folosit ca punct de comandă de rezervă și un atac asupra aerodromului de lângă Sakî.

Pentru a-şi proteja instalaţiile militare instalate în Crimeea după anexare, în 2014, armata rusă a început să folosească de asemenea perdele de fum de acoperire şi sisteme de război electronic, ceea ce s-a întâmplat și vineri în largul portului Sevastopol și în zona podului de peste Strâmtoarea Kerci.

Rușii recunosc atacul, dar se încurcă în informații

Ministerul rus al Apărării a recunoscut, în mod surprinzător, atacul efectuat de ucraineni vineri asupra Flotei sale din Marea Neagră.

„Cinci rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană. Clădirea istorică a cartierului general al Flotei din Marea Neagră a fost avariată în atac. Conform informaţiilor disponibile, un militar a fost ucis”, a anunţat Ministerul rus al Apărării, adăugând că alte cel puţin şase persoane sunt rănite. Acelaşi minister a revenit apoi afirmând că este vorba despre un militar dat dispărut, nu ucis.

Ministerul rus al Apărării vorbeşte despre o clădire „avariată”, dar reprezentantul Kremlinului în Sevastopol, Mihail Razvojaev, anunţase mai devreme că respectiva clădire este în flăcări.

Faptul că Moscova a recunoscut atât de repede atacul ar putea avea posibil ca motiv o justificare de înăsprire a bombardamentelor asupra țintelor civile din Ucraina.

La câteva ore după acest atac, un responsabil rus a anunţat că Peninsula Crimeea a fost afectată şi de un atac cibernetic fără precedent.

„Atac cibernetic fără precedent împotriva furnizorilor de acces internet din Crimeea. Remediem în prezent penele de internet în peninsulă”, a afirmat pe Telegram Oleg Kriuciko, fără a spune dacă acest atac informatic ar avea vreo legătură cu evenimentele produse la cartierul general al Flotei Ruse din Marea Neagră.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice