Ucrainenii au ieşit în stradă pentru Timoşenko de Ziua Independenţei: “Libertate pentru Iulia!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia Timoşenko

Mii de persoane au manifestat vineri la Kiev cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei în favoarea fostului premier Iulia Timoşcenko, care ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, relatează AFP, preluat de Mediafax.

"Libertate pentru Iulia!", au scandat manifestanţii, care au defilat în centrul capitalei ucrainene în cadrul acestui miting de protest, cel mai important din ultimul an, organizat cu ocazia marcării obţinerii independenţei Ucrainei, la 24 august 1991.

Ei au participat ulterior la o reuniune, într-un parc din centrul oraşului, unde au desfăşurat un steag naţional uriaş, în culorile albastru şi galben, cu o lungime de 60 de metri şi o lăţime de 40 de metri.

De asemenea, manifestanţii au ascultat un mesaj din partea Iuliei Timoşenko, înregistrat la spitalul în care opozanta, care suferă de hernie de disc, a fost transferată în mai de la închisoare.

În acest mesaj, Timoşenko i-a îndemnat pe ucraineni să lupte împotriva regimului adversarului său, preşedintele Viktor Ianukovici, pe care l-a calificat drept "răul absolut".

"Trebuie să luptăm pentru libertatea noastră, a Iuliei Timoşenko şi a lui Iuri Luţenko", fostul ei ministru de Interne, şi el încarcerat, a subliniat fostul preşedinte al Parlamentului Arseni Iaţeniuk, în prezent primul pe lista electorală a principalei alianţe a opoziţiei în alegerile parlamentare.

Această alianţă este alcătuită de partidul său şi cel al lui Timoşenko.

"Ianukovici trebuie să fie destituit şi ţara trebuie să scape de toată corupţia şi mafie", a mai continuat Iaţeniuk.

În timpul mitingului, numeroşi manifestanţi purtau steaguri albe, culoarea alianţei de opoziţie. Alţii erau îmbrăcaţi în tricouri pe care se putea citi mesajul ""Free Yulia" sau în cămăşi tradiţionale brodate.
Curtea de Casaţie ucraineană a început săptămâna trecută examinarea recursului Iuliei Timoşenko, după ce l-a amânat, de la mijlocul lui mai, în trei rânduri.
Încarcerată din august 2011, Timoşenko a fost condamnată în octombrie anul trecut la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.

Timoşenko a denunţat întotdeauna acest proces drept o răzbunare personală a preşedintelui Viktor Ianukovici, ales în 2010. Occidentul consideră că dosarul este motivat politic şi cere eliberarea opozantei.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică