Ucraina vrea să recupereze 1,4 miliarde de euro de la fostul preşedinte Viktor Ianukovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a lansat vineri un proces în vederea recuperării unor active în valoare de 1,4 miliarde de euro care aparţin fostului preşedinte Viktor Ianukovici sau apropiaţilor acestuia, pe care-i acuză că le-au furat din finanţele publice ucrainene.

Consiliul Naţional ucrainean pentru Securitate şi Apărare a anunţat într-un comunicat că Banca publică Oschadbank a început să confişte aceste fonduri, în acord cu o decizie a justiţiei ucrainene, relatează AFP, preluată de News.ro.

Potrivit şefului Consiliului, Aleksandr Turcinov, citat în comunicat, suma de 1,5 miliarde de dolari (1,4 miliarde de euro) va fi vărsată în bugetul ucrainean.

„Aceşti bani au fost furaţi de la poporul ucrainean. Ei au fost luaţi din buzunarul fiecărui ucrainean“, a declarat într-un discurs preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

Serviciul de presă al preşedinţiei ucrainene a anunţat că fostul regim ar fi furat 40 de miliarde de grivne, o sumă echivalentă cu aproape cinci miliarde de euro, pe vremea când Ianukovici se afla la putere.

Fostul preşedinte ucrainean prorus este acuzat că a deturnat miliarde de dolari în cei patru ani în care s-a aflat la putere (2010-2014). El a fugit în Rusia după revolta populară proeuropeană din Piaţa Maidan, care s-a încheiat în februarie 2014.

Elveţia şi Uniunea Europeană au blocat, de asemenea, fonduri care le aparţin lui Viktor Ianukovici şi apropiaţilor săi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online