Ucraina speră să evacueze civili pe zece culoare umanitare. 1.200 de oameni evacuaţi din Lugansk, înaintea unei ofensive ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Ucraina vrea să evacueze civilii blocaţi în zone ale frontului prin zece culoare umanitare, anunţă joi vicepremierul Irina Vereşciuk, relatează AFP.

Însă locuitori care vor să plece din oraşul asediat Mariupol este necesar să-şi folosească propriile vehicule, anunţă ea.

Partea de est a Ucrainei - de-acum ţinta prioritară a Kremlinului - depune eforturi să-şi evacueze populaţia înaintea unei noi ofensive ruse, care urmează să aibă loc în pofida faptului că Statele Unite au impus noi sancţiuni ”devastatoare” Moscovei.

„Am reuşit să evacuăm 1.200 persoane azi (miercuri)”, anunţa guvernatorul regiunii Lugansk (est), aflată în continuare sub control ucrainean, Serghii Gaidai.

Toate aceste evacuări au avut loc în lipsa oricărui armistiţiu şi în condiţii foarte dificile, din cauza unor bombardamente intensive ale armatei ruse, a precizat el.

„Le cer oamenilor să evacueze, pentru că vedem clar că, înainte să treacă la ofensivă, inamicul va distruge pur şi simplu toate aceste locuri”, a acuzat el într-un interviu la televiziunea ucraineană.

„Vă rog să plecaţi” cât încă mai este timp, îndeamnă guvernatorul Luganskului.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €