Turbulenţe pe scena politică a unui stat membru UE după alegerile din SUA: Un ministru, nevoit să-şi dea demisia în urma unor comentarii despre Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mart Helme FOTO EPA-EFE

Ministrul de Interne al Estoniei, Mart Helme, şi-a anunţat luni demisia după ce cu o zi înainte el şi fiul său, Martin Helme, care este ministru de Finanţe, au spus despre Joe Biden că este un politician „corupt” care devine preşedinte al Statelor Unite în urma unor alegeri „fraudate”.

Vorbind duminică la o emisiune radiofonică, Mart Helme, membru al formaţiunii de extremă dreapta Partidul Popular Conservator al Estoniei (EKRE), a susţinut că Joe Biden a obţinut victoria cu ajutorul serviciilor secrete şi l-a catalogat pe democrat şi pe fiul lui, Hunter Biden, ca fiind „personaje corupte”. El a reluat astfel acuzaţiile formulate insistent până acum de preşedintele în exerciţiu Donald Trump.

La rândul său, Martin Helme, preşedintele EKRE, a spus la aceeaşi emisiune că „nu mai are sens să vorbim despre democraţie sau stat de drept” în Statele Unite, insinuând astfel că alegerile au fost fraudate.

La scurt timp după aceste declaraţii, preşedintele eston Kersti Kaljulaid i-a acuzat pe cei doi politicieni de „un atac la adresa democraţiei şi securităţii Estoniei”, ţară baltică membră a UE şi NATO şi aflată la graniţa cu Rusia.

„Cuvintele unui politician au greutate, iar astăzi doi miniştri ai Republicii Estonia au decis să folosească greutatea cuvintelor lor pentru a-l ataca pe principalul nostru aliat”, a subliniat şeful statului eston, potrivit Agerpres.

Premierul eston Juri Ratas a descris la rândul său aceste comentarii drept absurde şi inadecvate.

În urma tensiunilor apărute în interiorul coaliţiei guvernamentale după aceste declaraţii, ministrul Mart Helme a anunţat luni că părăseşte executivul.

Mai multe pentru tine:
Oierii moldoveni cuceresc moda de lux: bijuterii vestimentare din pielicele unicat, favoritele lui Ceaușescu și prețurile lor impresionante
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Luptele duse pentru cucerirea redutei Grivița II, în timpul Războiului de Independență
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea