Analiză Trump și Putin pariază că Europa va întoarce spatele Ucrainei

Niciodată în istoria recentă a Statelor Unite nu a existat o ruptură atât de pronunțată între poziția unui președinte și opinia publică pe un subiect major de politică externă. Americanii nu vor implicare militară în alte conflicte, iar Trump spune același lucru. Numai că diferențele apar acolo unde contează cel mai mult: în modul în care fiecare vede finalul războiului din Ucraina și consecințele lui pe termen lung, scrie The Hill.

Pentru Trump, războiul pare doar încă o criză în care poate juca rolul negociatorului providențial. O oprire „umanitară” a ostilităților, indiferent de costurile pentru ucraineni, i-ar cimenta ambițiile: să intre în istorie ca laureat al Nobelului pentru Pace, alături de Theodore Roosevelt sau Henry Kissinger.

Pentru publicul american, însă, lucrurile sunt mai simple. Ei îl cunosc pe Vladimir Putin suficient de bine încât să înțeleagă că este unul dintre cei mai periculoși lideri ai lumii moderne, un produs al KGB-ului care a transformat nostalgia pentru URSS într-o platformă de agresiune militară — din Cecenia până în Ucraina.

Această disonanță nu îl impresionează pe Trump. L-a descris de nenumărate ori pe Putin drept „puternic” și „genial”, iar în Alaska l-a tratat cu deferența rezervată unui lider cuceritor. Contrastul cu modul în care l-a primit pe Volodimir Zelenski la Casa Albă în februarie este greu de ignorat.

Și negocierile oficiale merg în aceeași direcție. Trimisul special al lui Trump, omul de afaceri Steve Witkoff, execută linia liderului american fără devieri.

Planul propus Ucrainei este, în esență, un cadou pentru Kremlin: cedarea Crimeei, a marii părți din estul Ucrainei, plus renunțarea la teritoriile din Donbas pe care Rusia nu a reușit să le ocupe. La pachet, Kievul ar trebui să-și reducă armata și să renunțe definitiv la aspirația de a intra în NATO.

E un plan pe care Ucraina l-a respins constant — și pe care Europa îl privește ca pe o invitație directă la repetarea greșelilor istorice ale politicii de conciliere din secolul XX. După 2022, continentul știe exact cât costă subestimarea agresiunii ruse.

Liderul de la Kremlin pare să fi redus marja de manevră a lui Trump

În schimbul acestor concesii, Rusia promite ceea ce nu a respectat niciodată: că nu va relua atacul asupra Ucrainei. Kievul are toate motivele să pună la îndoială asemenea garanții.

Analistul american Joseph Bosco, fost director pentru Asia în Pentagon, susține că Trump cunoaște perfect aceste riscuri, dar continuă să creadă în promisiunile lui Putin. Și remarcă un lucru: liderul de la Kremlin pare să fi redus marja de manevră a lui Trump, împingându-l înapoi spre o poziție agresivă, aceeași pe care atât el, cât și vicepreședintele J.D. Vance au adoptat-o în discuțiile cu Zelenski.

Bosco merge mai departe: Trump și Putin pariază pe o Europă divizată și ezitantă. Un continent care, lipsit de sprijin american, va obosi și va împinge Ucraina spre capitulare.

Ironia istoriei e amară. În anul în care SUA se pregătesc să marcheze 250 de ani de la eliberarea de sub dominația unei mari puteri, Washingtonul riscă să se așeze — cel puțin în privința Ucrainei — de partea tiraniei, nu a libertății.

Europa, avertizează Bosco, trebuie să-și amintească propriile lecții: solidaritatea e cea care a salvat America în urmă cu două secole. Acum, poate fi rândul Europei să salveze Ucraina.

În oglindă, Kremlinul pare convins că Occidentul „s-a plictisit” de război. Că o simplă retorică despre „pace”, în timp ce bombe cad în continuare, este suficientă pentru a face din cheltuielile de apărare un lux incomod în ochii multor guverne.

Dacă Trump și Putin au dreptate sau nu depinde de un lucru: cât de solid rămâne angajamentul european față de Ucraina.

Cu farmec, întârzieri și amenințări, Putin i-a atras în jocul său pe Witkoff și Kushner

Negociatorii americani — ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, și trimisul special al SUA, Steve Witkoff — intră în jocul de război al lui Putin după o întâlnire la Kremlin , scrie Politico . Jurnaliștii notează că dictatorul rus a folosit o combinație de farmec, întârzieri și amenințări directe pentru a le arăta delegaților poziția Rusiei cu privire la pace, scrie politico.eu.

Vizita lui Witkoff și Kushner la Moscova a început cu o plimbare prin capitală, de care s-au bucurat. Apoi a urmat prânzul la un restaurant de elită. Așa că Putin i-a pus să-și omoare timpul, așteptând o întâlnire cu el timp de câteva ore. Însuși dictatorul a vorbit la acea vreme cu presa la un forum de investiții, unde a acuzat Europa că perturbă procesul de pace și a sugerat o viitoare escaladare.

Drept urmare, discuțiile cu americanii de la Kremlin au început cu aproape trei ore mai târziu decât era planificat - la ora 17:00. Într-o înregistrare video publicată de ruși, Putin este văzut salutându-i pe Witkoff și Kushner și întrebându-i dacă le place Moscova, la care reprezentantul special răspunde: „Este un oraș minunat”. Întâlnirea a durat cinci ore și s-a încheiat după miezul nopții, ora locală.

Jurnaliștii atrag atenția asupra cuvintelor lui Putin despre „acțiunile distructive ale părții europene”. Aceasta ar putea însemna că va încerca să dea vina pe UE pentru orice eșec al negocierilor, care a fost practic „dată afară” din procesul de pace. Articolul reamintește, de asemenea, că până acum Putin nu a dat semne că ar renunța la cererea sa de capitulare de facto a Ucrainei.

„De fapt, nici discuțiile anterioare de la Istanbul, nici summitul din august din Alaska dintre Trump și Putin, nici cele cinci vizite anterioare ale lui Witkoff la Moscova nu au dus la o atenuare a poziției Kremlinului sau a retoricii sale belicoase”, scrie instituția media.

De ce crede Kremlinul că va dicta pacea în Ucraina?

Pentru Kremlin, ecuația e simplă: Vladimir Putin va impune condițiile de pace pentru că, în acest moment, are inițiativa pe câmpul de luptă. Iar protestele șefei diplomației europene, Kaja Kallas, nu schimbă realitatea – Europa nu are un plan alternativ realist și nici resursele politice sau economice pentru a susține un război de uzură în Ucraina, scrie istoricul și jurnalistul Owen Matthews în The Telegraph.

În timp ce Moscova avansează lent dar constant pe teren, rachetele rusești lovesc infrastructura critică ucraineană, inclusiv rețelele energetice. Iar acordul discutat recent la Kremlin de emisarul Casei Albe, Steve Witkoff, ar urma să recompenseze agresiunea Rusiei și să taie bucăți din suveranitatea Ucrainei. Cinic, dar acesta este singurul tip de acord pe care Putin l-ar accepta, afirmă Matthews.

Un fapt incomod pentru Occident planează deasupra întregii discuții: singura modalitate de a forța mâna Kremlinului ar fi o victorie militară. Iar aceasta nu s-a materializat, în ciuda sacrificiului uriaș al Ucrainei și a sumei colosale investite de statele occidentale. Administrația Trump a spus-o deja pe șleau: continuarea războiului nu mai are sens.

Europa, între timp, a preferat să păstreze aparențele. Deși a condamnat invazia, a evitat sancțiuni totale pe petrol și gaz. Doar din energie, statele europene au alimentat bugetul Kremlinului cu peste 220 de miliarde de euro de la începutul războiului – un detaliu care provoacă dezgust la Kiev, notează istoricul.

Pe plan intern, Ucraina se confruntă cu un deficit bugetar de 50 de miliarde de euro. Inițiativa Kajei Kallas de a strânge 40 de miliarde direct de la statele membre s-a izbit de un zid, iar discuțiile despre garantarea unui credit bazat pe activele rusești înghețate în Belgia – circa 140 de miliarde – s-au blocat. Președintele Volodimir Zelenski pierde sprijin, bani și oameni.

Cât despre speranța că economia Rusiei se va sufoca sub presiunea sancțiunilor sau în urma loviturilor ucrainene asupra rafinăriilor și terminalelor petroliere – Matthews o numește o iluzie. Kremlinul este afectat, fără îndoială, dar economia Ucrainei este mult mai fragilă. Iar într-un război de uzură, timpul lucrează pentru cel mai mare și mai bogat.

Putin nu a declanșat războiul pentru teritoriu, ci pentru a distruge independența Ucrainei și a o readuce în orbita Rusiei. Totuși, Ucraina rămâne un stat independent și funcțional, asemenea Finlandei după agresiunea lui Stalin din 1939–1940. Pierderea celor 20% din teritoriu este dureroasă, dar nu fatală.

Paradoxal, războiul s-a dovedit o eroare strategică care a izolat Rusia și a împins-o în brațele Chinei. În loc să reînvie imperiul rus, Putin a transformat țara într-un vasal economic al Beijingului. Ideea că înfrângerea în Ucraina l-ar împinge să atace NATO este respinsă de Matthews ca fantezistă: „Putin poate fi dezinformat, dar nu este sinucigaș”.

Finalul, oricât de amar, rămâne același: o eventuală pace va conține compromisuri dureroase, iar unii ucraineni se vor întreba dacă merita prețul. Dar, susține istoricul britanic, în ciuda costurilor, Ucraina are șanse mai bune decât Rusia să iasă din război cu un viitor, chiar dacă nu cu toate teritoriile.