Exclusiv Trump întărește Polonia. Urmează România? Un fost șef al spionajului militar decriptează strategia americană în Est

Generalul (r) Adriean Pârlog, fost șef al spionajului militar românesc, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, la ce ar trebui să se aștepte România din partea aliaților americani și dezvăluie cifrele și realitatea brutală de pe frontul ucrainean.

Președintele american Donald Trump a anunțat în acest final de săptămână că SUA vor trimite încă 5.000 de militari în Polonia. Anunțul vine la o săptămână după ce Pentagonul a anulat o desfășurare planificată a 4.000 de soldați în această țară. România, în schimb, rămâne cu speranța, cel puțin deocamdată. Mutarea americană arată că țările care susțin SUA obțin anumite beneficii, fie ele și de securitate, ceea ce este esențial pentru state ca Polonia și România, în condițiile date.

Generalul (r) Adriean Pârlog, fost șef al spionajului militar românesc, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, la ce ar trebui să se aștepte România din partea aliaților americani și dezvăluie cifrele și realitatea brutală de pe front: de la blocajul reciproc al armatelor, până la identificarea fabricii secrete unde rușii asamblează cele mai periculoase drone de atac.

Adevărul: Vestea săptămânii, dacă nu chiar a întregului an pentru flancul de Est al NATO, este că Trump a decis să trimită încă 5.000 de militari în Polonia. Cum ar trebui înțeleasă această decizie?

Generalul Adriean Pârlog: Momentul acesta, probabil, e deocamdată centrat pe conflictul din Iran și este un punct de întoarcere pentru viitorul intensității de implicare a Occidentului, așa cu ce eram noi obișnuiți să considerăm Occidentul, cu doi piloni de-a curmezișul Atlanticului, un pilon nord-american și un pilon european. De data aceasta, conflictul din Iran vine și, dacă vreți, întregește exigențele de securitate generate de conflictul din Ucraina, în sensul că va da o notă mai mare sau mai mică, în primul rând, dimensiunii coezive a Alianței Nord-Atlantice. Modul în care conflictul din Ucraina s-a derulat pe timpul administrației Biden este total diferit de modul în care continuă implicarea Statelor Unite în Ucraina, Europa Occidentală mai ales rămânând fidelă angajamentelor inițiale luate imediat după februarie 2022. În perspectiva evolutivă a lucrurilor, după ajungerea la Casa Albă a lui Donald Trump și după alegerile prezidențiale în Polonia și România, asistăm mai degrabă la o creștere a potențialului susținătorilor care mai degrabă văd o diminuare a implicării europene, în special central și est-europene, în conflictul din Ucraina, în special urmare a noii atitudini a Poloniei. Venirea la președinția Poloniei a lui Nawrocki nu face nimic altceva decât accentuează ceea ce se contura acum ceva vreme în urmă în legătură cu zona mai degrabă de tensiune dintre Varșovia și Berlin, în sensul că Polonia deseori aducea în centrul discuțiilor sale referitoare la relația bilaterală Polonia-Germania subiectul acela al unei datorii istorice pe care polonezii o invocau. S-a adâncit, dacă vreți, distanța, sau s-a mărit distanța între președintele și prim-ministrul Poloniei.

Și România?

În România, linia de conduită este relativ constantă, centrată pe Ucraina, în sensul că România își continuă modul în care își va oferi sprijinul în continuare Kievului, într-o linie de continuitate cu ceea ce a oferit anterior alegerii președintelui Dan în această postură.

Europa este mai degrabă preocupată de managementul logistic și de asigurarea Ucrainei, atât cât poate să facă Europa Occidentală în general, Uniunea Europeană. Și mult mai puțin pe direcția alăturării la efortul consistent pe care Statele Unite și Israelul îl fac pentru tranșarea conflictului centrat pe Iran.

Polonia și România, în calitatea lor de cele mai puternice state membre NATO și UE aflate la contactul practic direct și, în mai mică, zic eu, măsură Bulgaria, aflate la contactul direct cu Ucraina, își continuă această linie. Președintele Trump a luat notă mai degrabă cu insatisfacție de lipsa de apetit în ceea ce privește implicarea Germaniei, Franței și chiar a Marii Britanii alături de Washington în ceea ce privește creșterea forței de impact a blocului occidental vizavi de situația din Iran. În momentul de față, Statele Unite au luat o decizie relativ tranșantă, în sensul că au pus în practică ideea diminuării prezenței militare, a forței umane în Europa Occidentală, în special în Germania. Și după ce inițial anunțaseră o reducere a prezenței militare în Est, în Polonia și chiar în România, în momentul de față ideea se pare că a fost nu abandonată, dar în orice caz diminuată ca forță de impact și combinată cu intențiile din Europa Occidentală. În sensul că ce aveau americanii în Occidentul european diminuează cu aproximativ 5.000 de militari pe care nu îi retrag în Statele Unite, ci îi redislocă, deocamdată în Polonia, crescând efectivul american prezent în Polonia de la 10.000 la 15.000 de militari.

Suntem apreciați la Washington

Pe de altă parte, România nu pare să beneficieze de aceeași atenție din partea Washingtonului, ba chiar aparent acesta a scăzut. Să însemne acest lucru că nu mai suntem în grațiile americanilor și că ne aflăm într-o situație vulnerabilă?

Eu nu văd asta în acest moment, după ce Statele Unite au apreciat pozitiv modul de cooperare, modul absolut constructiv prin care România a pus la dispoziție tot ce Washingtonul a solicitat ca și baze de tranzit pentru conflictul din Iran. Așa că nu văd ca Statele Unite să continue intenția inițială de diminuare a prezenței militare americane în România. Cel puțin în acest moment, eu mai degrabă consider că Statele Unite vor dori ca axa Baltice-Polonia-România-Bulgaria să rămână cel puțin la potențialul operațional, și în special România și Bulgaria pe componenta logistică, la potențialul anterior. Deci nu cred că în viitorul relativ apropiat vom înregistra o diminuare a potențialului operațional american în partea asta.

Rămânem așadar pe creștere evidentă în Polonia, menținere în Baltice, România și Bulgaria. Aici e problema de tranșat din punct de vedere politic: dacă este vorba de o decizie mai degrabă subiectivă, care vrea să confere o conotație a relațiilor foarte apropiate între președinții american și polonez, sau e vorba de un calcul pragmatic, rece, în sensul că centrul acestei axe este întărit, oricând la nevoie putând fi asigurată în condițiile unei logistici intacte, unei baze, unei rețele de baze logistice neafectate de reduceri.

În ultima perioadă, în România par să existe două tabere pro-occidentale. Una se autointitulează pro-europeană și pare să deteste tot mai mult cealaltă tabără, care se autointitulează pro-americană. Unde poate duce această stare de fapt și acest aparent conflict tot mai mare între ele?

Părerea mea este că suntem pe o direcție de echilibru, cel puțin eu așa o percep. În sensul că nu am diminuat gradul de asumare publică a implicării noastre în sensul sprijinirii Ucrainei, concomitent cu punerea la dispoziție Statelor Unite a unor asseturi militare românești – știți bine la ce baze mă refer – pentru intervenția americană în Orientul Mijlociu. Faptul că discutăm nu atât de mult de orientări pro-europene, ci am schimbat discursul public în pro-occidental, mi se pare că este o abordare mult mai echilibrată, în sensul că unilateralismul pe care mulți îl suspectau că este prezent în comunicarea strategică a României a dispărut și își face loc și perspectiva aceasta a considerării nevoilor operațional-strategice ale Statelor Unite în această parte de lume în momentul de față, în mod evident preponderent orientată spre Orientul Mijlociu și mai puțin spre conflictul din Ucraina.

SUA sunt mai aproape de Estul Europei

În condițiile în care relațiile SUA cu țările din Vestul Europei par să fi ajuns la minime istorice, asta înseamnă că Washingtonul ține să consolideze relațiile cu aliații săi din Est?

Așa se profilează lucrurile, rămâne pur și simplu ca centrul dispozitivului NATO de pe axa Baltică-Bulgaria să rămână în continuare unul extrem de activ în coordonarea absolut totală, deschisă a țărilor ce se află pe axă cu Statele Unite. Ideea asta o văd în pașii pe care Statele Unite îi înregistrează în momentul de față în legătură cu viitorul dispozitivului militar NATO și al prezenței militare americane pe această zonă a continentului european. Treaba aceasta eu o consider susținută și de ceea ce se întâmplă acum în partea de est a Alianței Nord-Atlantice, urmare, dacă vreți, a modului în care ministeriala NATO din Suedia s-a derulat vineri, practic, și probabil că și astăzi mai au loc schimburi de informații la nivelul miniștrilor de externe în legătură cu pregătirea participării componentei europene, în special la summitul de la Ankara din iulie. Dar care eveniment clasic, categoric, este puternic influențat de aplicațiile recente care au avut loc în Scandinavia, care ministerială a adus în discuție inclusiv subiectul supravegherii strategice a ieșirii forțelor navale ruse în Atlantic.

Ce a determinat mai exact aceste îngrijorări ale oficialilor din țările nordice?

Acum câteva ore, azi-noapte practic, eu l-am urmărit pe ministrul de externe al Norvegiei, care a pus accent în conferința sa de presă pe această dimensiune a obligativității implicării managementului supravegherii operative a flotei ruse, cam cu același nivel de complexitate și de intensitate cu care au fost ridicate problemele ce se refereau la Iran. Deci Federația Rusă, din perspectiva componentei NATO europene, rămâne subiect principal și treburile astea dau substanță și afirmațiilor mele în legătură cu cel puțin prezervarea potențialului militar al Alianței Nord-Atlantice pe această zonă ce leagă Baltica cu Marea Mediterană prin cele 3 plus 3 state de care am vorbit.

Pericolul rusesc s-a diminuat

Pentru că vedem această îngrijorare a nordicilor, dacă ar fi să ne întoarcem la situația României, vedeți posibil ca într-un viitor apropiat sau pe termen mediu să beneficieze, la fel ca Polonia, de o suplimentare a numărului de militari americani?

Eu, în momentul de față, nu văd niciun element de natură să crească îngrijorarea Alianței Nord-Atlantice în perspectiva continuării confruntărilor militare între Ucraina și Federația Rusă, inclusiv a provocărilor de securitate în zona bazinului Mării Negre. În opinia mea, nu ar exista, cel puțin acum, în acest moment, motive serioase care să solicite creșterea potențialului gata de intervenție aliat în regiune. Așa că răspunsul ar fi nu în principiu. Eu așa, deocamdată, nu văd foarte multe elemente de îngrijorare. Nici pe frontul din Ucraina și nici în general în bazinul Mării Negre. Și cel mai probabil, aceasta este și analiza Washingtonului și cea a NATO. Din acest motiv, nici nu vedem relocări de trupe americane sau din alte state aliate în zona noastră.

Dincolo de propaganda cu care ne-au obișnuit atât Rusia, cât și Ucraina, care ar fi situația reală pe front?

Situația de pe frontul din Ucraina nu este în acest moment de așa natură încât să provoace foarte multe îngrijorări. În momentul acesta mi se pare că înregistrăm o relativă paritate în ceea ce privește avansurile și pierderile de teren în confruntarea ruso-ucraineană. Se menține, dacă vreți, sau se prelungește acea stare care în termeni militari ar putea fi sintetizată cu denumirea: trecerea la o confruntare de pe poziții fixe a confruntărilor militare dintre Ucraina și Federația Rusă. În sensul că avansurile respective, de ambele părți, sunt minime. Ceea ce se menține în continuare sunt loviturile cu drone relativ comparabile, înregistrate de cei doi actori care se confruntă. Rusia continuă să lovească cu drone în special și mai puțin cu rachete. Ucraina continuă să lovească cu drone, mai puțin cu rachete, dar, foarte surprinzător pentru multă lume, a trecut semnificativ către adâncimea strategică a dispozitivului de apărare al Federației Ruse.

Îngrijorare la Moscova

Încep să existe motive de îngrijorare la Moscova sau deocamdată au totul sub control?

Foarte rar îmi aduc eu aminte ca Federația Rusă să fi privit cu îngrijorare la stocurile sale minimale în ceea ce privește asigurarea cu carburant a țării. În momentul de față, Federația Rusă, urmare a scoaterii din funcțiune a numeroase rafinării, este extrem de zgârcită, între ghilimele, cu alocările de resurse de hidrocarburi pentru consumul societății ruse și probabil că oferă prioritate absolută aprovizionării cu combustibil a mașinii de război pe care o are dislocată în zona Donbasului.

Se poate deja vorbi de o stare de spirit schimbată, de o îngrijorare inclusiv din partea oamenilor simpli, a populației ruse?

Nu știu încă dacă starea de spirit social cunoaște o modificare semnificativă, dar o relativă îngrijorare a factorului politic și politico-militar are loc, fiind în plină manifestare urmare a pierderilor serioase la nivelul industriei petrochimice, a rafinăriilor în special, și a scăderii ritmului operațiilor ce se doreau a fi ofensive în partea de vest a Donbasului.

Și ar putea aceste acțiuni ale ucrainenilor să determine Kremlinul să ia în calcul mai serios un armistițiu în acest moment?

Nu, nu cred că războiul poate fi considerat apropiindu-se de o zonă a unui armistițiu măcar. În niciun caz nu putem vorbi de finalul războiului. Adică putem vorbi de un armistițiu într-adevăr, dar eu nu văd că e foarte aproape. Și nu cred că e foarte aproape, pe de o parte, pentru că Putin, Kremlinul, nu vorbește decât foarte rar și foarte puțin consistent în legătură cu perspectiva unei încetări reale a focului, iar Kievul mai degrabă constată cu măsurată satisfacție faptul că acțiunile sale punctiform ofensive asupra infrastructurii energetice de producție hidrocarburi a Federației Ruse cunosc și succese reale. Dar apropierea de o concluzie, de etapă cel puțin, nu cred că este foarte evidentă, să știți. Și eu zic că este încă devreme.

Ucrainenii se apără bine

Ce alte aspecte ar mai fi de remarcat, dacă ar fi să privim cu atenție situația de pe front? Există loc de speranță pentru Ucraina?

Ceea ce mi se pare mie deosebit de interesant, să știți că este o evaluare a situației operative în zona Donbas, în Ucraina, făcută de președintele Cehiei, Petr Pavel, care spune că abordarea teoretică a așa-numitelor norme de pace în ceea ce privește dotarea cu echipamente și muniție trebuie privită într-o cu totul și cu totul altă dinamică în ceea ce privește Ucraina, care are o inițiativă evidentă în ceea ce reprezintă viteza de producție și de inovare practică în timp real. Și aici este evident locul de relativă speranță pe care Europa Occidentală îl are alături de Ucraina în ceea ce privește eficiența și eficacitatea operațiilor lor de nivel tactic cu drone.

Totuși, așa cum știm, președintele ceh este fost general NATO și are tot interesul să vină cu declarații optimiste.

Este însă un optimist cumpătat, măsurat, urmare a faptului că el simte din interior pulsul real al mașinii de război occidentale, a NATO, din postura pe care a avut-o înainte de a fi ales președinte al Cehiei. Deci el cunoaște în amănunțime starea internă de implicare a forțelor combatante NATO. Ori el poate să facă niște rapoarte, niște evaluări referitoare la mecanismele de ducere a acțiunilor de luptă de către ucraineni, în sensul că ciclul tehnologic al militarilor care implică proiectare și testare de metode și tehnici de ducere a luptelor, asigurarea informației operative de luptă este un succes aproape tehnologic, surprinzător, pentru că fac treaba aceasta ucrainenii în condiții de lupte reale.

Și dacă conexăm și exercițiul relativ recent care a avut loc în spațiul Scandinaviei, de simulare a unor acțiuni de luptă în care trupele ucrainene au simulat atacuri asupra unor dispozitive apărate de forțe NATO, spune multe în legătură cu potențialul și cu, hai să zicem, un ușor optimism cu care forțele ucrainene pot să conducă în continuare implicarea forțelor armate ucrainene în acțiunile de luptă din vestul Donbasului.

Dinamică schimbată pe frontul ucrainean

Cu excepția anului 2022, când Ucraina a înregistrat câteva succese cu acea contraofensivă, inițiativa le-a aparținut rușilor, care au avansat lent, dar constant, iar apelurile disperate ale președintelui Zelenski și nu numai au indus ideea că frontul ar putea fi străpuns în orice moment de către ruși. Mai pare acum la fel de fragilă situația ucrainenilor, ca la finele anului trecut și ca în această iarnă?

Părea la început, pentru că și mie mi s-a părut treaba asta, conform cu afirmația dumneavoastră. Dar uitați că în ultimele săptămâni Federația Rusă nu mai raportează cu frecvența cu care o făcea pe spațiul comunicării publice niciun succes tactic care să merite a fi adus la cunoștința opiniei publice, cel puțin ruse sau ucrainene, din partea de răsărit a teritoriului Ucrainei în Donbas. Și asta reprezintă o veste bună pentru România și pentru statele de pe flancul estic. Este o veste bună și în sensul că presiunea pe care o resimțeam cei care eram aproape de zona de conflict în ultima perioadă parcă a mai slăbit. Mie mi se pare că inclusiv modul mult mai echilibrat în care și noi ne-am tratat ultimul incident cu o dronă în zona de frontieră – mult mai puțin zgomot mediatic, mult mai puțină agitație socială, probabil și urmarea câștigării de experiență în urma unor evenimente similare anterioare.

Care dintre succesele ucrainene din ultimul timp v-a atras în primul rând atenția?

Mi-a atras în mod deosebit atenția faptul că forțele de cercetare a informației ale Ucrainei au localizat acea fabrică unde sunt realizate unele din cele mai performante drone rusești, Geran. Înțeleg că s-ar afla la vreo 160-170 de kilometri pe teritoriul Rusiei, la distanță de frontiera comună Ucraina - Federația Rusă. Asta înseamnă că există șanse ca ucrainenii să lovească acolo și să-i împiedice pe ruși să mai fabrice măcar o perioadă acele drone. Iar dacă cercetarea ucraineană, forțele de informații, GUR-ul ucrainean a făcut publică această informație, eu cred că lucrurile sunt foarte aproape de realitate. Dacă existau dubii în legătură cu posibilitatea blocării, lansării de astfel de echipamente din zona respectivă, nu ar mai fi fost făcută publică.

Deci lucrurile cresc foarte mult în complexitate în momentul de față, în sensul că mai degrabă se proiectează ajungerea într-o zonă de blocaj reciproc decât într-o zonă în care una din părți să fie evident conturată ca și câștigătoare a momentului, câștigătoare.

Există indicii că și în următoarele luni agresorii ruși și apărătorii ucraineni vor continua să se anihileze reciproc, iar progresele primilor vor fi pe mai departe mai degrabă modeste?

Eu cred că da, se va prelungi această stare, acest tip de confruntare înregistrat zilele astea, în perioada imediat următoare. Nu văd ca una din părți să producă o debalansare evidentă a stării de relativ echilibru din acest moment.Cel mai probabil lucrurile vom continua să avem acest echilibru relativ pe front, iar rușii nu vor obține succese spectaculoase în următoarele luni, în următoarea perioadă. Iar asta este foarte important pentru ucraineni. Și este foarte important și pentru noi.