Trei hoţi şi-au uitat la locul faptei declaraţiile pe proprie răspundere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa AFP

Trei hoţi care au jefuit o cramă au fost prinşi pentru că şi-au uitat declaraţiile pe proprie răspundere la locul faptei.

Presa franceză relatează că vineri, 24 aprilie, trei indivizi, cu vârste de 36, 41 şi 45 de ani, au mers la o cramă din regiunea Gironde (Bordeaux).

Doi dintre ei au distras atenţia proprietarului de vin, iar al treilea a mers în camera unde se afla casa de marcat. Acolo au găsit însă doar 40 de euro.

Vânzătorul a reuşit să reacţioneze şi să-i pună pe fugă, astfel că în grabă, cei trei hoţi au pierdut declaraţia pe proprie răspundere pe care şi le făcuseră pentru a putea ieşi din casă, cum este necesar în timp de izolare.

Jandarmilor le-a fost foarte simplu să-i găsească pe hoţi. Aceştia au fost capturaţi şi trimişi la judecată. Procesul va avea loc la Curtea Penală din Bordeaux. 

Pe aceeaşi temă: 

Cum au fost legaţi şi ameninţati cu incendierea doi soţi bătrâni la care tâlharii sperau să găsească „milionul“. Poliţia nu reuşeşte să găsească atacatorii 

Topul celor mai scumpe vinuri din lume. Majoritatea sunt făcute în Franţa, sunt roşii şi se mai găsesc în cantităţi infime

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort