Trebuie să ne temem de un val eurofob la alegerile europene din mai? Adevărata miză a scrutinului
0Jean Quatremer, un jurnalist francez specializat în chestiuni europene, se întreabă într-un editorial publicat în „Liberation“ dacă trebuie să ne temem de un val eurofob la alegerile europene de la sfârşitul lui mai şi scoate în evidenţă adevărata miză a acestui scrutin.
Oare trebuie să ne temem de un val „populist“ şi eurofob la alegerile europene din mai? Instalarea la putere a Mişcării Cinci Stele (M5S, antisistem, n. red.) şi a Ligii (extrema dreaptă, n. red.) în Italia, a FPÖ (Partidul Libertăţii, extrema dreaptă, n. red.) în Austria, rezultatele bune înregistrate recent în alegeri de extrema dreaptă SD (Democraţii Suedezi, n. red.) în Suedia sau de Vox (extrema dreaptă, n. red.) în Andaluzia (Spania) dau, într-adevăr, de gândit, în timp ce Rassemblement National (RN, extrema dreaptă franceză) atacă scrutinul pentru Parlamentul European (PE) cu sloganul „Sosim!“.
Totuşi, numărul deputaţilor eurofobi şi populişti nu va creşte mult. În timp ce unele partide sunt în cădere liberă sau slăbite în mai multe ţări (Olanda, Danemarca, Polonia), cu 24 de eurodeputaţi, RN nu are nicio şansă să-şi îmbunătăţească scorul de la alegerile europene de acum cinci ani. În plus, ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar va afecta clar tabăra euroscepticilor din Parlamentul European, în condiţiile în care britanicii îi asigurau 38 de mandate (19 din Partidul Conservator şi 19 din Partidul UKIP, anti-imigraţie). Conform sondajelor publicate până acum, demagogii de dreapta ar urma să evolueze de la 151 de mandate într-un legislativ de 751 de locuri la 153-168 de mandate într-un legislativ de 705 locuri după Brexit. Adăugând cele 50 de mandate ale stângii radicale (GUE), procentajul euroscpeticilor va creşte de la 20 la sută la 24 la sută în PE, insuficient pentru a bulversa politica europeană.
Adevărata miză este în altă parte. Din vara acestui an, demagogii vor fi capabili să se unească pentru a avea un cuvânt greu de spus în lucrările parlamentare, ceea ce nu au reuşit până acum, singurul lor punct comun fiind detestarea UE. În timp ce o alianţă între radicalii de stânga şi de dreapta este exclusă, rămâne de văzut dacă va fi posibilă între un partid de dreapta precum Dreptate şi Justiţie (PiS) din Polonia, demogogii de stânga din M5S şi partidele de extrema dreaptă precum RN, Vlaams Belang din Belgia şi VVD (Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie) din Olanda etc. Deocamdată, ei sunt divizaţi în trei grupuri, cel al Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), cel al Europei Libertăţii şi Democraţiei Directe (ELDD), format în jurul UKIP şi M5S, şi cel al Europei Naţiunilor şi Libertăţii (ENL), format în jurul RN şi Ligii lui Matteo Salvini.
Liderul Ligii a început deja eforturile de apropiere de polonezii din PiS şi de austriecii din FPÖ, în zadar deocamdată. În aceeaşi notă, oare M5S va accepta să stea alături de RN şi de Vox cu riscul pierderii în mod definitiv a identităţii sale? De asemenea, oare este imaginabil, aşa cum visează ideologul dreptei radicale americane Steve Bannon, ca PPE (Partidul Popular European), care urmează să rămână primul grup în PE, chiar slăbit (între 180 şi 188 de eurodeputaţi faţă de 218 în prezent), să se alieze cu aceste partide eurosceptice şi eurofobe? O astfel de alianţă pare improbabilă, căci unitatea ei nu va rezista într-o astfel de formulă, conchide Jean Quatremer.