Tony Blair, premierul care a băgat Marea Britanie în războiul din Afganistan: „Toţi jihadiştii aplaudă retragerea. Biden, motivat de un slogan politic imbecil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tony Blair la Casa Albă în 2020 FOTO Shutterstock

Fostul premier britanic, Tony Blair, a avertizat că întoarcerea talibanilor înseamnă că „toate grupurile jihadiste din lume aplaudă” şi susţine că ţările occidentale au acum obligaţia de a-şi menţine trupele în Afganistan până când sunt evacuate toate persoanele eligibile.

Într-un lung eseu publicat pe site-ul personal, premierul care le-a ordonat trupelor britanice să se alăture invadării Afganistanului din 2001 susţine că retragerea trupelor occidentale a fost o decizie „tragică, periculoasă şi lipsită de necesitate”. Blair l-a acuzat pe preşedintele american Joe Biden că a continuat să susţină această decizie fiind motivat de „un slogan politic imbecil despre terminarea aşa-ziselor războaie eterne, ca şi cum prezenţa noastră în 2021 ar fi fost în vreun fel comparabilă cu cea de acum 10 ori 20 de ani”.

„În urma deciziei de a da Afganistanul pe mâinile aceluiaşi grup care a dat naştere carnagiului de la 11 septembrie 2001, lucru făcut într-o manieră care pare intenţionat construită ca să facă paradă din umilirea noastră, întrebarea pe care şi-o pun atât aliaţi, cât şi inamici este: şi-a pierdut Occidentul voinţa sa strategică? (...) Lumea este acum nesigură de ce poziţie are Occidentul pentru că este atât de evident că decizia de retragere din Afganistan în felul acesta nu a fost luată din motive care ţin de vreo strategie măreaţă, ci din motive politice”, scrie Tony Blair.

Fostul premier britanic le cere Statelor Unite şi Marii Britanii să-şi respecte obligaţiile faţă de afganii care au ajutat trupele occidentale, având în vedere că există posibilitatea ca şansa plecării din Kabul să dispară definitiv pentru multe persoane în următoarele zile.

Blair mai susţine că lipsa de consultare a Washingtonului cu Londra înainte de retragere americană arată declinul puterii Marii Britanii pe scena internaţională. „Pentru Britanie, ieşită din Europa şi confruntată cu sfârşitul misiunii din Afganistan de către principalul nostru aliat fără prea multe consultări, e timpul pentru reflecţie. Încă nu ne dăm seama, dar riscăm să retrogradăm în a doua divizie a puterilor globale. Poate nu ne deranjează, dar ar trebui măcar să deliberăm asupra acestei decizii”, a mai scrie fostul lider laburist.

Acesta a recunoscut că au existat greşeli în modul în care misiunea din Afganistan a fost condusă în ultimele două decenii.

„Am avut perspectiva de a transforma Afganistanul dintr-un stat eşuat condus de terorişti într-o democraţie funcţională. Poate a fost o ambiţie greşită, dar nu a fost una lipsită de nobleţe. Fără îndoială, în anii de după invazie am făcut greşeli, unele dintre ele fiind chiar serioase. Dar reacţia la greşelile noastre a fost, din păcate, o nouă serie de greşeli. Astăzi ne aflăm într-o dispoziţie care pare să considere aducerea democraţiei ca o iluzie utopică şi intervenţiile de orice fel ca o nebunie”, mai susţine Blair.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”