Theresa May respinge în Parlament un al doilea referendum pe tema Brexitului şi anunţă un vot al ratificării acordului cu UE în săptămâna 14-20 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Theresa May a respins sec, luni, îndemnuri care se multiplică în Marea Britanie în vederea organizării unui al doilea referendum pe tema Brexitului, perceput ca o posibilă soluţie la impasul politic provocat de ostilitatea faţă de acordul divorţului încheiat cu Bruxellesul, reatează AFP.

„Să nu rupem încrederea poporului britanic încercând să organizăm un nou referendum” pe tema Brexitului, care ”ar antrena pagube ireparabile la adresa integrităţii vieţii noastre politice“, a îndemnat premierul britanic într-o declaraţie adresată deputaţilor, în Camera Comunelor.

Acest al doilea referendum „nu ne va face să avansăm, probabil, mai mult“ şi „ne-ar împărţi şi mai mult ţara chiar în momentul în care lucrăm să o unim“, a adăugat ea.

Ea a precizat că votul ratificării acordului încheiat cu Bruxellesul va avea loc în a treia săptămână din ianuarie - între 14 şi 20 ianuarie -, înfuriindu-l pe liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, care a denunţat ”o criză constituţională creată de premier”. „Ea a eşuat în mod clar să-şi renegocieze acordul, nu mai există scuze în vederea amânării votului“, a tunat el.

Regatul Unit s-a pronunţat cu 52% în favoarea unei ieşiri din UE, într-un referendum, în iunie 2016.

Brexitul urmează să se concretizeze la 29 martie, însă acordul divorţului încheiat în noiembrie cu Bruxellesul, după 17 luni de negocieri aprige, întârzie să-i convingă pe deputaţii din toate taberele politice - indiferent că susţin un Brexit fără concesii sau apără o rămânere în clubul european.

Continuarea discuţiilor?

Confruntată cu probabilitatea unui eşec usturător, Theresa May a amânat în ianuarie votul de ratificare a acordului, prevăzut iniţial la 11 decembrie.

Riscul unei respingeri a textului rămâne, însă, foarte mare. Conducătoarea conservatoare a ieşit slăbită după o moţiune de cenzură organizată în cadrul propriului Partid Conservator şi nu a reuşit să obţină muniţie nouă, pentru a convinge Parlamentul, de la lideri europeni reuniţi într-un summit, la Bruxelles, săptămâna trecută.

May anunţa atunci că va continua discuţiile cu UE, cu scopul de a obţine ”asigurări” cu privire la acord, şi anume cu privire la o dispoziţie menită să evite reimpunerea unei frontiere fizice între Irlanda şi provincia brtanică Irlanda de Nord.

Purtătorul său de cuvânt a anunţat luni că aceste discuţii continuă ”la toate nivelurile”.

Ea a repetat luni că  sunt ”posibile” ”clarificări suplimentare” din partea UE.

Nicio întâlnire cu lideri britanici nu figura, însă, pe agenda UE, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Margaritis Schinas. "Consiliul European a furnizat clarificări care erau posibil să fie făcute în acest stadiu, (iar) nicio nouă reuniune nu este, deci, prevăzută cu Regatul Unit”.

În faţa disensiunilor, tot mai multe voci pledează în favoarea unui al doilea referendum, atât în opoziţie, cât şi în rândul conservatorilor.

„Trădare“

Theresa May a respins mereu această eventualitate, care ar trăda, în opinia sa, voinţa poporului britanic. Singurele alternative ale acordului său sunt, în opinia sa, un Brexit fără acord - potenţial devastator pentru economia britanică - sau ca Brexitul să nu aibă loc.

În weekend, ea s-a opus aprig unui al doilea referendum şi s-a răfuit cu fostul şef de Guvern laburist Tony Blair, pe care l-a acuzat că încearcă să ”submineze” Brexitul. ”Eu nu mi-am pierdut niciodată din vedere datoria, şi anume de a pune în aplicare rezultatul referendumului”, a subliniat ea.

Tony Blair, care s-a aflat la putere în perioada 1997-2007, a catalogat drept ”iresponsabil (...) să se încerce să se convingă cu forţa deputaţii să accepte un acord pe care-l consideră sincer prost, ameninţându-i cu părăsirea Uniunii Europene fără acord, dacă nu urmează linia”.

La fel ca Theresa May, fostul şef al diplomaţiei şi un Brexiter înfocat Boris Johnson a apreciat, luni, în The Daily Telegraph, că un al doilea referendum ”ar provoca un sentiment de trădare instantaneu, profund şi permanent”.

În faţa spectrului unei respingeri a acordului, o a treia cale este apărată de către mai mulţi miniştri, şi anume să se dea Parlamentului posibilitatea să voteze - în mod indicativ - asupra diverselor opţiuni posibile cu privire la Brexit, de la păstrarea unei relaţii foarte apropiate cu UE, la o eşire fără acord.

Ultimul dintr-o serie care a pledat în acest sens, ministrul Întreprinderilor Greg Clark a apreciat luni, la BBC, că Parlamentul ar trebui să aibă un cuvânt de spus, pentru a se pune capăt ”incertitudinii”, în cazul unei recalibrări a acordul lui May.

Un purtător de cuvânt al lui May a declarat însă că nu este prevăzut vreun vot de acest fel.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model