The Economist: Puterea nu este deţinută întotdeauna de cine te aştepţi în Europa. Oamenii din umbră care conduc Polonia, România şi Cehia pe un drum greşit

De ceva vreme democraţia europeană se confruntă cu o problemă. În câteva state puterea este exrcitată din umbră de oameni cu probleme penale care nu pot ocupa o funcţie executivă şi au recurs la premieri şi ministri marionetă. Este cazul Poloniei, României şi Cehiei, scrie publicaţia „The Economist“ .

Când Rex Tillerson, secretarul de stat al SUA a ajuns la Varşovia, acum câteva săptămâni, pentru a se întâlni cu cel mai important politician din Polonia, a constatat că acesta nu se afla nici în palatul prezidenţial, nici la sediul guvernului  sau în Parlament. Şeful diplomaţiei americane a trebuit să meargă la sediul partidului de guvernământ al Poloniei, Lege şi justiţie (PiS), care împarte o clădire cu un restaurant japonez într-un cartier al capitalei , scrie The Economist.

 Acolo a fost întâmpinat de Jaroslaw Kaczynski, care conduce partidul, dar nu deţine nicio nici o funcţie executivă în afară de cea de deputat în Parlamentul polonez. 

Europenii s-au obişnuit cu această „modă“ a oamenilor din spate care deţin puterea după ce Vladimir Putin a condus Rusia din funcţia de premier, în perioada 2008-2012, în timp ce apropiatul său, Dmitri Medvedev, „a menţinut cald tronul prezidenţial“.

Dar acum, UE vede asemenea practici chiar în curtea sa. Kaczynski este probabil cel mai proeminent dintre ei. Premierii polonezi sunt la cheremul său. În decembrie, a schimbat-o din fruntea guvernului pe Beata Szydlo pentru a face loc lui Mateusz Morawiecki, adjunctul ei. 

Această decizie a fost luată pentru a îmbunătăţi relaţiile tensionate ale Poloniei cu partenerii săi europeni; Morawiecki, vorbitor de engleză, este văzut ca un exponent mai convingător al opiniilor şefului său. Dar liderii Europei ştiu cine este cu adevărat cel care conduce. 

Kaczynski a ales să rămână în umbră, poate pentru a evita inflamarea unui segment mare de alegători polonezi care îi detestă accentele grave de populism naţionalist. Dar în altă state din zonă, condamnările penale au impus politicieni marionetă în scenă, scrie „The Economist“. În România, o condamnare îl ţine departe de funcţia de premier pe liderul social-democraţilor (PSD) Liviu Dragnea. 

El se confruntă, de asemenea, cu o serie de acuzaţii de corupţie. În schimb, acesta conduce prin intermediul unor premieri agreaţi, îndemnând în acelaşi timp partidul să lupte împotriva „statului paralel“, inclusiv împotriva Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi să adopte legi care să facă mai dificilă combaterea corupţiei. În ianuarie, Viorica Dancila, un membru obscur al Parlamentului European, a devenit al cincilea prim-ministru al României în doar doi ani, notează publicaţia.

În Cehia, Andrej Babis, politician care s-a confruntat de asemenea cu acuzaţii de corupţie, nu a reuşit să formeze majoritatea, după ce partidul său a caştigat cele mai multe locuri în Parlament în octombrie anul trecut. În acest moment ocupă funcţia de prim ministru, dar nu se ştie pentru cât timp. Ca şi în cazul  PiS din Polonia şi PSD din România, ANO, partidul lui Babis, este o trupă cu un singur om: dacă Babis  nu va mai fi prim ministru, el va conduce totul, din spatele scenei.

Scenariul s-ar putea repeta şi în Italia, unde astăzi au loc alegeri parlamentare: coaliţia de dreapta condusă de Silvio Berlusconi, formată din Forza Italia (partidul de dreapta al fostului premier Berlusconi) şi două formaţiuni de extremă-dreapta - Liga Nordului şi Fraţii Italiei, este principala favorită în sondaje înaintea scrutinului de duminică, dar nu are garanţia formării unei majorităţi - este cotată cu aproximativ 37% din intenţiile de vot.

Alegerile din 4 martie au marcat reintrarea în scenă a lui Silvio Berlusconi, care, la 81 de ani, conduce o coaliţie de dreapta, fară însă a putea candida la postul de premier, ca şi Liviu Dragnea, el având la activ o condamnare definitivă pentru fraudă fiscală.

Totuşi, aceasta nu este o modalitate de a conduce o ţară. Liderii care nu sunt responsabili în faţa alegătorilor pun în pericol democraţia şi subminează instituţiile. Guvernarea devine mai dificilă atunci când liniile de autoritate sunt neclare şi miniştrii depind de capriciile unor figuri care nu ocupă un post formal, concluzionează „The Economist“.