Țară europeană, membră NATO, care ia în calcul reintroducea serviciului militar obligatoriu. „Pentru ambele sexe”

0
Publicat:

Contextul global de insecuritate face ca un puternic stat european, membru NATO, să ia în calcul reintroducerea serviciului militar obligatoriu chiar din acest an. Ba, mai mult, măsura să fie valabilă şi pentru femei.

Germania ia în calcul serviciul militar obligatoriu pentru ambele sexe. FOTO Inquam/George Călin

În lumina celor mai noi declaraţii şi acţiuni ale administraţiei Donald Trump, Friedrich Merz, viitorul cancelar al Germaniei, a cărui tabără conservatoare CDU/CSU a câștigat alegerile legislative din 23 februarie, consideră că nu doar ţara sa, ci întreaga Europă trebuie să se pregătească „pentru cel mai rău scenariu”, și anume ca SUA să își abandoneze aliaţii europeni.

Astfel, Germania ia în calcul reintroducea serviciului militar obligatoriu chiar din acest an, pentru ambele sexe, într-un moment în care europenii discută despre creşterea capacităţii de apărare comună , notează Le Nouvel Observateur.

„În situația actuală de amenințare”, suspendarea serviciului militar în Germania, în vigoare din 2011, „nu mai este adecvată”, a declarat şi deputatul CSU Florian Hahn.

„Primii recruți vor trebui să treacă porțile cazărmii în 2025”, a punctat purtătorul de cuvânt al partidului.

Şi Joschka Fischer, fost ministru de Externe al Verzilor (1998-2005), este de aceeași părere, după ce în 2011 a fost unul dintre susţinătorii măsurii de suspendarea a serviciului militar obligatoriu în Germania.

„Trebuie reintrodus serviciul militar obligatoriu. Pentru ambele sexe. Fără această măsură, nu vom face progrese în protejarea Europei”, a spus el.

Conservatorii, care se află în prezent în discuții cu Partidul Social Democrat (SPD) în vederea formării unei coaliții guvernamentale, sunt de mult timp în favoarea reintroducerii serviciului militar obligatoriu, inclusiv pentu femeile tinere, cu posibilitatea de a presta serviciul în folosul comunității.

 „Avem nevoie de un număr mult mai mare de personal pentru Bundeswehr (forțele militare de luptă ale Germaniei ca și personalul civil administrativ – n.r.), nu mă voi angaja la nicio cifră, dar nu vom putea face față cifrelor actuale”, a mai spus Friedrich Merz luni.

Potrivit ultimelor date oficiale, armata Germaniei are în prezent 181.174 de membri activi.

Şi guvernul care trebuie să predea acum conducere către conservatorii de la  CDU/CSU, în urma alegerilor, avea un proiect pentru încurajarea tinerilor să facă serviciul militar, prin introducerea unui recensământ obligatoriu al potențialilor recruți. La vremea respectivă, însă, proiectul a fost considerat complicat şi greu de pus în practică.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”