„Super Duminica“ Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel, cancelarul Germaniei Foto: AP

13 martie. Alegeri în trei landuri din Germania. În doar trei din 16. Suficiente însă pentru pentru ca politica Angelei Merkel, cancelarul federal, privind migraţia să fie testată. Chiar dacă indirect.

În sud-vest, în Baden-Württemberg şi în Renania-Palatinat, şi în centru-est, în Saxonia-Anhalt, în total 12,6 milioane de germani vor fi chemaţi la urne să-şi aleagă reprezentanţii în parlamentele regionale.

Niciodată alegerile de land nu au fost atât de importante ca acum, notează Deutsche Welle, adăugând că teme clasice, precum educaţia sau sistemul local de siguranţă sunt, în prezent, umbrite de politica de migraţie.

Iar rezultatele votului vor fi, fără îndoială, un semnal clar privind ce urmează să se întâmple pe scena politică din Germania, asemnător celui dat de alegerile de „Super Tuesday“ („Super Marţi“, în trad.) organizate în 14 state americane în vederea nominalizării candidaţilor pentru cursa prezidenţială.

Alegerile din cele trei landuri federale germane suscită un interes deosebit întrucât, în ultima perioadă, în contextul crizei refugiaţilor, formaţiunea populistă de dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) a crescut semnificativ în sondaje. Deja nu se mai pune problema dacă formaţiunea intră sau nu în parlamentele acestor trei landuri, ci pe ce loc se va clasa în fiecare în parte. 

Populiştii de dreapta, cameleonii politicii

Radicalul discurs antiimigraţie al acestei formaţiuni, cu care rezonează din ce în ce mai mulţi alegători, în special în estul Germaniei, dar şi informaţiile potrivit cărora nu este exclus ca AfD-ul să beneficieze de finanţare rusă în contextul suspiciunilor că Rusia ar urmări destabilizarea Germaniei au pus pe jar politicienii din celelalte partide. 

Modalitatea în care această formaţiune extremistă, care nu are o platformă clară, reuşeşte să atragă de partea sa germanii este, de asemenea, subiectul unor dezbateri aprinse. Şi chiar al unor studii recente.

Analiştii de Institutul pentru Cercetarea Democraţiei din Göttingen au publicat luna trecută un studiu privind modul în care se prezintă AfD-ul în faţa electoratului din fiecare dintre cele trei landuri în care vor fi organizate duminică alegeri. Potrivit acestuia, Alternativă pentru Germania nu este un partid omogen. Mai mult, îşi adaptează discursul în funcţie de regiune. În vest, tonul este moderat. În est, provocator, naţionalist. Tema centrală rămâne cea a migraţiei, însă abordarea variază între problemele de siguranţă şi cele legate de ordine publică până la pericolul reprezentat pentru poporul german în sine. O atitudine cameleonică, după cum comentează revista germană „Focus“, în ediţia sa online. 

Desigur, până acum, nimeni nu s-a declarat dispus să formeze o coaliţie cu formaţiunea Alternativă pentru Germania. Însă situaţia s-ar putea să fie delicată, în urma alegerilor de duminică, după cum indică sondajele. 

Estul, fieful AfD-ului

Cu trei zile înaintea alegerilor, în Baden-Württemberg, Verzii (Die Grünen) sunt în faţa Uniunii Creştin-Democrate (CDU) – formaţiunea cancelarului Angela Merkel. Potrivit unui sondaj Forsa, Verzii sunt cotaţi cu 32%, în timp ce CDU întruneşte doar 27% din opţiuni. Un rezultat catastrofal pentru CDU, care a fost vreme îndelungată principala forţă în această zonă.  Pe locul trei se află SPD (social-democraţii) – 16%, urmaţi de Afd – 11%, notează cotidianul „Die Zeit“.

În Renania-Palatinat, se pare că rezultatele vor fi pe muchie de cuţit. CDU şi SPD sunt cotate fiecare cu 35%. Formaţiunea Alernativă pentru Germania este cotată cu 9% din opţiuni, iar Verzii au de partea lor 6 procente, relevă acelaşi sondaj.

În Saxonia-Anhalt, însă, AfD-ul pare să reuşească să întreacă SPD-ul. Sondajul Forsa arată că formaţiunea Alternativă pentru Germania este cotată în acest land cu 18%, în timp ce SPD-ul are doar 17%. CDU rămâne totuşi cea mai puternică formaţiune din Saxonia-Anhalt - 30%, iar partidul Die Linke (Stânga) este cotat cu 20% din intenţiile de vot. Verzii şi formaţiunea politică FDP (Partidul Liber Democrat)  întrunesc fiecare în jur de 5%, astfel că nu este clar dacă vor trece pragul necesar de cinci procente.

În aceste condiţii, negocierile pentru formarea unor coaliţii în aceste trei parlamente de land se anunţă aprinse. 

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent