Summitul UE: Primele declaraţii ale Cancelarului german

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel

Angela Merkel a fost primul lider european care a s-a adresat publicului din UE, la încheierea summitului UE. Cancelarul german s-a arătat mulţumită de faptul că această întâlnire nu a mai fost marcată de probleme precum criza euro, şi astfel, a existat suficient timp pentru a dezbate alături de şefii de stat şi guvern ai UE 28, restul agendei europene.

„Mă bucură faptul că am avut timp să discutăm pe larg despre agenda digitală, uniunea monetară, Parteneriatul Estic, dar şi despre măsurile pe care le putem aplica pentru stimularea creşterii economice“, a anunţat Merkel în prima conferinţă de presă de la finalul summitului.

„Preşedintele francez, Francois Hollande, a avut o expunere foarte interesantă despre măsurile pe care Bruxelles-ul le poate lua pentru a stimula creşterea economică“, a mai spus Cancelarul.

Referitor la problema imigraţiei ilegale, cealaltă temă principală a summitului, Angela Merkel a declarat că a existat o discuţie foarte lungă despre problema refugiaţilor. 

Merkel a sugerat că statele membre trebuie să acţioneze rapid, luând decizii pe termen scurt pentru a putea rezolva criza pe care au evocat-o unele state (Grecia, Italia, Bulgaria) recent.

Cu toate acestea, Cancelarul german a ţinut să precizeze faptul că nu s-a discutat despre schimbarea regulilor la nivelul UE pentru refugiaţi, deoarece „trebuie reflectat mai mult pe această temă, vom mai discuta la întâlnirea din decembrie“.

Liderul de la Berlin a ţinut să reamintească faptul că UE a primit foarte mulţi azilanţi şi acest lucru face parte din deschiderea generală a statelor europene faţă de imigranţii care vin din zonele cu probleme.

Întrebată despre Ucraina şi cerinţa UE ca Iulia Timoşenko să fie eliberată, Merkel a spus că Bruxelles-ul îşi doreşte să vadă progresele în domeniul justiţiei din fosta republică sovietică, înaintea semnării acordurilor istorice cu Uniunea Europeană. 

Liderul german a menţionat că Lady Ashton, prezentă la summit, i-a informat pe oficialii europeni că situaţia se va rezolva până la evenimentul de la Vilnius, de pe 22 noiembrie. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?