Subsolul morţii din Yahidne: 360 de persoane au fost ţinute ostatice de armata rusă. Au fost identificaţi 9 vinovaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook

Autorităţile ucrainene au identificat 9 ocupanţi ruşi care au folosit 360 de oameni ca scut uman în subsolul unei şcoli din satul Yahidne din regiunea Cernihiv. Persoanele au fost ţinute în condiţii insalubre, fără apă, lumină sau hrană.

„Procuratura Generală şi Parchetul Regional Cernihiv împreună cu Serviciul de Securitate al Ucrainei [SBU], Poliţia Naţională şi Biroul de Investigaţii de Stat (SBI) au identificat deja 9 militari ai Forţelor Armate Ruse. implicat în atrocităţile de la Yahidne.” scrie Irina Venediktova, procuror general în Ucraina.

Un raport al Naţiunilor Unite arată povestea a 360 de oameni, inclusiv 74 de copii, care au fost ostatici în subsolul şcolii din Yahidne, la 20 de kilometri de Cernihiv, timp de 28 de zile (din 4 până în 31 martie). Dintre aceştia au murit 10.

O uşă de lemn verde este cea care îi despărţea pe oameni de lumea exterioară şi de inamic. În dreapta ei sunt scrise numele persoanelor care au murit înauntru, iar în stânga, numele celor ucişi de ruşi.

Întrebat de Steve Rosenberg, jurnalist BBC, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a comentat situaţia de la şcoala din Yahidne. „Cu asta se luptă cu naziştii?” Lavrov: „Rusia nu este perfect curată. Rusia este ceea ce este. Şi nu ne este ruşine să arătăm ceea ce suntem”.

Fotografii din subsol au fost postate de Venediktova pe Facebook, la câteva zile după eliberarea celor 360 de ostatici, atunci când a anunţat şi că au fost identificaţi primii vinovaţi. Svitlana Baranova şi Lilia Bludshaya sunt supravieţuitoare şi au povestit chinul prin care au trecut.

„Ne-au forţat să intrăm în acea cameră fără ventilaţie, fără toalete, fără lumină”. Nu era loc suficient pentru paturi, dormeau pe jos: „Orcii, ruşi, ne-au deschis uşa la 7 dimineaţa să ne lase să mergem la baie. Dar nu întotdeauna. Uneori, treceau două sau trei zile fără să se deschidă. Aveam 4 găleţi pentru uz de „baie”, dar nu au fost niciodată suficiente. Nu erau hote, era o duhoare groaznică. Mirosul era atât de puternic încât unii au murit din lipsă de oxigen”, a spus Baranova.

Trupurile celor decedaţi erau în aceeaşi încăpere

Baranova povesteşte că trupurile celor morţi stăteu în aceeaşi încăpere. Mirosul era unul insuportabil, unii oameni o luaseră razna şi începuseră să lovească cu pumnii pereţii şi uşa. 

„Din cei 360 de ostatici, 70-80 erau copii. Cel mai tânăr avea 21 de zile, iar cel mai în vârstă, 93 de ani. Nu am mâncat, nu am băut, ţipau cei mici. Mamele le-au cerut soldaţilor ruşi apă clocotită, pentru a găti, dar nimic. Pe 30 martie, nu ştiam dacă mai era armata în afara uşii. Aşa că ne-am hotărât să facem un steag alb din nişte cârpe şi să mergem până în satul din apropiere Krasne, unde ne-am întâlnit cu soldaţii ucraineni. Eram liberi. Am fost fericiţi, ne-am îmbrăţişat, am plâns. Acolo mi-am dat seama că sunt o supravieţuitoare”, a mai spus ea, potrivit Mediafax.

Majoritatea soldaţilor vinovaţi sunt tineri care provin din Tuva, o republică central-sudică a Siberiei, una dintre cele mai sărace regiuni ale Rusiei. 

Venediktova a reamintit că în martie invadatorii i-au alungat pe locuitori din adăposturile lor. Oamenii au fost forţaţi să se dezbrace afară în frig - [soldaţii ruşi] căutau tatuaje patriotice şi lenjerie de corp militară. Iar armata rusă a furat maşini de spălat, televizoare, cuptoare cu microunde şi ceainice electrice din casele locuitorilor în timpul aşa-numitelor „percheziţii”.

În plus, [invadatorii ruşi] au luat telefoane mobile de la localnici, ameninţând că, dacă s-ar descoperi că le ascund, fiecare al cincilea bărbat va fi executat.

În perioada în care oamenii au fost ţinuţi ostatici, soldaţii ruşi au mai ucis încă 17 persoane în Yahidne. Numele lor se regăsesc pe peretele de lângă uşa verde, scrie YahooNews.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie