Studiu: Rusia a lansat o campanie din umbră pentru a manipula cinci ţări din Europa Centrală şi de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Rusia a lansat o campanie de măsuri economice şi politice din umbră pentru a manipula cinci ţări din Europa Centrală şi de Est, pentru a discredita modelul democratic occidental şi pentru a submina relaţiile transatlantice, arată un raport al Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale de la Washington, citat de Reuters.

Autorii raportului publicat joi afirmă că Moscova a cooptat politicieni proruşi, a încercat să îşi asigure dominaţia pe piaţa energetică şi în alte sectoare economice şi a subminat măsurile anticorupţie din Bulgaria, Ungaria, Letonia, Serbia şi Slovacia, pentru a le putea influenţa Guvernele.

„În unele ţări influenţa rusă a devenit atât de răspândită şi de endemică încât a afectat stabilitatea naţională, precum şi orientarea lor prooccidentală şi stabilitatea euro-atlantică“, se arată în raportul centrului de reflecţie, care acoperă o perioadă de 16 luni.

Raportul citează o serie de eforturi ruse pentru a-şi extinde influenţa în regiune. Acestea includ proiecte strategice, precum contractul în valoare de 12,2 miliarde de euro pentru construcţia a două reactoare nucleare în Ungaria, acordat Rusiei în condiţii opace. O altă strategie este curtarea oamenilor de afaceri proruşi şi ajutarea lor să obţină funcţii politice, pentru a putea apăra ulterior interesele Moscovei.

În Bulgaria, prezenţa economică a Rusiei este atât de puternică - circa 22% din Produsul Intern Brut în perioada 2005-2014 - „încât ţara este în pericol mare“ de a intra complet sub controlul Kremlinului, avertizează autorii raportului. 

Un fost oficial din Departamentul american de Stat, Heather Conley, principalul autor al raportului, a declarat într-un interviu că acesta are ca obiectiv să sublinieze pericolele din Europa Centrală şi de Est, care nu primesc suficientă atenţie din partea politicienilor americani şi europeni.

„Primul pas este recunoaşterea a ceea ce se întâmplă“, a explicat experta. „Miza este cum ne percepem noi pe noi şi funcţionarea democraţiei noastre“, a adăugat ea.

Raportul propune măsuri pentru a limita ceea ce numeşte un „ciclu“ al influenţei ruse din umbră. Printre acestea se numără o atenţie sporită acordată fluxurilor ilicite de bani, precum şi reformarea programelor de asistenţă americane pentru a consolida guvernarea din regiune şi a combate asistenţa rusă.

Publicarea studiului coincide cu o dezbatere fără precedent în Statele Unite privind suspiciunile că Rusia încearcă să interfereze cu alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie, prin atacuri informatice şi prin publicarea de e-mailuri ale membrilor echipei de campanie a candidatei democrate Hillary Clinton.

Contactată de Reuters, Ambasada Rusiei la Washington nu a comentat raportul.

Însă duminică, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a acuzat Statele Unite că devin tot mai ostile faţă de Moscova. El s-a plâns că NATO şi-a transferat treptat infrastructura militară mai aproape de graniţele Rusiei cu ţările din estul Europei şi a criticat sancţiunile impuse pentru rolul Moscovei în criza ucraineană.

„Ruşii au fost implicaţi într-o campanie susţinută pentru a «recuceri» ceea ce Putin consideră zona-tampon de drept în Europa de Est şi pentru a submina atât NATO şi UE, cât şi întreaga bază democratică a celor două instituţii“, a declarat un oficial american care a studiat reacţiile Rusiei încă dinainte de prăbuşirea URSS, în 1991.

Oficialul a cerut să fie citat sub acoperirea anonimatului, deoarece Casa Albă a ordonat ca niciun membru al Guvernului să nu discute public despre activităţile ostile ale Rusiei.

Printre aceste activităţi se află darea de mită, propaganda, dezinformarea, asasinatele „ocazionale“ ale criticilor Kremlinului, în ţară şi în străinătate, precum şi folosirea internetului pentru a-şi submina opozanţii şi a slăbi instituţiile occidentale, a explicat oficialul.

Acesta nu este primul raport publicat anul acesta care trage un semnal de alarmă în legătură cu măsurile luate de Rusia în regiune. „Rusia a deschis un front politic nou în Europa, prin susţinerea extremei-drepte împotriva Uniunii Europene liberale“, a subliniat într-un studiu publicat în februarie Centrul pentru Analiză Istorică şi Cercetare în domeniul Conflictelor, al armatei britanice.

Guverne precum cel al Ungariei şi cel al Greciei îşi exprimă deschis simpatia faţă de Putin, au atras atenţia autorii documentului.

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Doi tineri din Cluj au fost arestaţi preventiv, fiind acuzați că au violat minore. Dezvăluiri din anchetă
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Tânără de 23 de ani, găsită moartă după un an. Ultimul ei mesaj a fost către ChatGPT