Stoltenberg, la Conferința de Munchen: Ucraina poate învinge Rusia cu armele occidentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, că are în continuare convingerea că Ucraina poate învinge în războiul cu Rusia, a relata DPA, preluată de Agerpres. „Acesta este motivul pentru care îi sprijinim”, a subliniat el.

"Am îndemnat aliaţii să facă tot ce le stă în putinţă pentru a livra arme moderne, inclusiv vehicule blindate şi tancuri", a insistat Stoltenberg, după ce Ucraina a primit din partea statelor NATO, la reuniunea miniştrilor apărării încheiată miercuri, promisiunea că îi vor fi transferate cel puţin 48 de tancuri germane Leopard 2, mai puţine decât cele estimate anterior.

Stoltenberg crede că, în cele din urmă, războiul s-ar putea încheia la masa negocierilor, dar aceasta depinde de cât de bine va fi consolidată Ucraina pe câmpul de luptă, iar preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să înţeleagă că trebuie să accepte la negocieri supravieţuirea Ucrainei ca stat suveran şi independent.

Le reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO desfăşurată săptămâna aceasta, Stoltenberg a reafirmat că sunt necesare investiţii importante pentru modernizarea capacităţilor militare ale Alianţei.

El a menţionat în special completarea stocurilor de muniţii diminuate de ajutorul oferit Ucrainei şi nevoia Alianţei de a dispune de o capacitate industrială care să poată produce arme şi muniţii suficiente pentru un război de înaltă intensitate, cum este cel care se desfăşoară în Ucraina, a cărei armată consumă o cantitate de muniţii de câteva ori mai mare decât capacitatea de producţie a statelor NATO.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate