Steagul Rusiei, amplasat la catedrala din Salisbury, la un an de la atacul asupra lui Sergei Skripal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un steag al Rusiei a fost agăţat pe schelele de la catedrala din Salisbury, la un an după ce fostul spion rus Sergei Skripal şi fiica acestuia au fost otrăviţi cu Novichok în oraş. Personalul catedralei a dat jos steagul duminică, scrie The Guardian.

Se crede că cineva a urcat pe schelele catedralei sâmbătă noaptea şi a pus steagul acolo. Sergei Skripal (67 de ani) şi fiica lui, Yulia (33 de ani) au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă din centrul comerical ”The Maltings”, în urmă cu un an, pe 4 martie. Deşi cei doi au supravieţuit, operaţiunea s-a soldat, totuşi, cu două victime, o femeie şi un poliţist care au intrat în contact cu agentul neurotoxic. 

Organizaţia de investigaţii Bellingcat i-a arestat pe Alexander Petrov şi Ruslan Boşirov, în septembrie, însă cei doi au negat acuzaţiile, declarând pentru ”Russia Today”, că fuseseră într-o călătorie la Salisbury, pentru a vizita catedrala. 

În legătură cu steagul plasat pe schelele catedralei, locuitorii Salisbury-ul au considerat gestul „dezgustător” şi „insensibil”.Un internaut, citat de The Guardian, a scris: „ e de prost gust. Amintiţi-vă că o victimă inocentă, Dawn Sturgess (femeia care şi-a pierdut viaţa-n.r.), şi-a pierdut viaţa din cauza acestui lucru. Sunt convins să familia sa îndoliată, în special fiica ei nu găsesc că este amuzant”. 

Reprezentanţii poliţiei au transmis că au luat la cunoştiinţă incidentul, urmând să fie demarată o investigaţie. 

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică