Statul ucrainean preia controlul mai multor companii „de importanţă strategică”

0
Publicat:

Statul ucrainean va prelua controlul mai multor întreprinderi „de importanţă strategică” pentru a ajuta efortul de război, între care producătorul de hidrocarburi Ukrnafta şi constructorul aeronautic Motor Sich, a anunţat luni guvernul, conform Agerpres.

Ucraina este foarte dependentă de furnizarea de arme occidentale Foto: Pixabay

A fost luată decizia de a expropria activele întreprinderilor de importanţă strategică pentru a le aduce în proprietatea statului”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă secretarul Consiliului de securitate ucrainean, Oleksii Danilov.

După ridicarea legii marţiale, aceste active vor putea fi returnate proprietarilor lor sau valoarea lor va putea fi rambursată”, a dat el asigurări.

Pe lângă Motor Sich şi Ukrnafta, statul preia controlul şi asupra Zaporojtransformator, o societate specializată în producţia de reactoare, a fabricantului de camioane AvtoKraz şi întreprinderea de rafinare petrolieră Ukrtatnafta.

Activele celor cinci întreprinderi vor fi gestionate de Ministerul Apărării pentru a asigura nevoile urgente ale forţelor armate. Este vorba despre furnizarea de carburant şi de lubrifianţi, repararea echipamentelor militare şi a armelor”, a precizat ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov.

Prim-ministrul Denis Şmîgal a subliniat că aceste întreprinderi fabrică „produse esenţiale pentru nevoile de apărare şi ale forţelor armate, precum şi pentru sectorul de energie”.

Aceste întreprinderi trebuie să funcţioneze 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte pentru nevoile de apărare ale statului”, a dat el asigurări.

De la începutul invaziei ruse, Ucraina este foarte dependentă de furnizarea de arme occidentale şi de susţinerea financiară a SUA şi UE, notează AFP.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată