Spionii ucraineni învaţă româna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membri ai serviciuluui de Securitate al Ucraineni, SBU

Rectorul Academiei Naţionale din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), colonelul Andri Cerniak, a explicat că, pe lângă pregătirea pentru activităţi de contraspionaj, cursanţii instituţiei au parte şi de o pregătire lingvistică aprofundată, studiind mai multe limbi, printre care şi româna.

Cerniak a precizat că 12 limbi străine sunt predate la centrul lingvistic al Academiei Naţionale a SBU. „Printre acestea, se numără limbile de bază – germana, engleza şi franceza, dar şi limbi precum araba, chineza, persana, turca, maghiara, româna sau poloneza” – a explicat Andri Cerniak.

Rectorul a menţionat că Academia va selecta şi alţi specialişti, care să cunoască şi alte limbi, „deoarece provocările cu care se confruntă SBU sunt extrem de diverse”. „Chiar şi în principalele ţări europene există structuri care sunt subordonate statului agresor (Rusia, n.r.). Spun acest lucru în calitate de persoană care a condus o unitate de combatere a agresiunii informaţionale.

Au existat cazuri în care resurse media bine cunoscute din Germania şi ţări din Europa de Est au fost controlate de Federaţia Rusă şi au fost folosite pentru a lansa anumite campanii informaţionale. Apoi, acestea au fost preluate de televiziunea Rossia-24 şi de alte mass-media şi au fost răspândite peste tot în lume” – a explicat colonelul necesitatea cunoaşterii mai multor limbi de către angajaţii din serviciile speciale.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online