Spaniolii au ieșit în stradă pentru a solicita salarii mai mari, pe fondul inflației VIDEO

0
Publicat:

  Mii de spanioli s-au adunat joi în celebra Plaza Mayor din Madrid pentru a cere salarii mai mari, în primul protest masiv organizat de la începutul crizei costului vieţii, relatează Reuters. 

Protestul a avut loc în Plaza Mayor din Madrid. Foto: Captură video YouTube

  „Nu există demnitate fără creşterea salariilor", au scandat protestatarii. Unii dintre aceştia arborau pancarte cu mesajul: „Majorarea salariilor sau conflict social!". 

Inflaţia din Spania a scăzut la 7,3% anual în octombrie, de la peste 10% în cursul verii, dar rămâne mult peste nivelul normal. Preţurile din zona euro au crescut într-un ritm record de 10,7% luna trecută, conform Agerpres.

 Accelerarea inflaţiei, combinată cu o încetinire economică, constituie în principal rezultatul invaziei Rusiei în Ucraina şi al perturbării ulterioare a livrărilor de gaz în Europa, scrie Reuters.

Când preţurile de consum sar cu 10% şi salariile cresc cu 1%, înseamnă că lucrătorii îşi pierd rapid puterea de cumpărare. Devenim pe zi ce trece mai săraci şi cel mai grav este că o minoritate se îmbogăţeşte pe spinarea noastră", s-a revoltat Tomas Perez, în vârstă de 52 de ani, asistent medical şi membru al sindicatului UGT. 

Unai Sordo, secretar general al celui mai mare sindicat spaniol CCOO, a subliniat pentru postul SER că revendicările adresate angajatorilor sunt rezonabile, sindicatele solicitând o majorare de 4-4,5% în acest an şi de 2,5-3% anul viitor. 

Ştim că salariile nu vor putea creşte probabil exact în acelaşi ritm cu inflaţia", a adăugat el.

 La rândul său, Antonio Garamendi, preşedintele principalei asociaţii a oamenilor de afaceri din Spania, CEOE, a exclus majorări salariale proporţionale cu inflaţia, semnalând totuşi deschidere faţă de discutarea unor creşteri mai modeste.

 „Nu spunem că salariile nu pot creşte. Ce nu putem accepta însă este ca salariile să meargă în sus în pas cu inflaţia pur şi simplu. Putem discuta despre productivitate şi profituri”, a declarat Garamendi pentru postul de radio RNE.   

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG