Spania şi Polonia evocă un posibil „genocid” la Bucea: „Aceste masacre sângeroase comise de către militari ruşi, merită să fie numite ceea ce sunt”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Armata Ucraineană

Premierul spaniol Pedro Sanchez evocă luni un posibil „genocid” în Ucraina, în urma dezvăluirii unui masacru la Bucea, la periferia Kievului, după retragerea trupelor ruse, iar premierul polonez Mateusz Morawiecki cere ca o comisie internaţională să ancheteze un „genocid” comis, acuză el, de armata rusă în oraşe ucrainene, relatează AFP.

„Vom face tot ceea ce putem pentru ca cei care au comis aceste crime de război să nu rămână nepedepsiţi şi să fie judecaţi, în acest caz la Curtea Penală Internaţională (CPI), pentru a da socoteală de aceste presupuse crime împotriva umanităţii, crime de război şi, de ce să nu o spunem, de genocid”, a declarat Pedro Sanchez la un forum economic.

Pe de altă parte, premierul polonez Mateusz Morawiecki a îndemnat la înfiinţarea unei comisii internaţionale de anchetă cu privire la ”genocidul” comis, acuză el de către armata rusă, în oraşe ucrainene, inclusiv la Bucea.

”Aceste masacre sângeroase comise de către ruşi, militari ruşi, merită să fie numite ceea ce sunt. Acesta este un genocid şi el trebuie să fie judecat”, a declarat presei Morawiecki.

”De aceea, noi propunem să se înfiinţeze o comisie internaţională care să ancheteze această crimă de genocid”, a subliniat el.

În total 290 de cadavre de civili au fost descoperite - în mod oficial - la Bucea, un oraş recucerit de către ucraineni de la ruşi.

În urma descoperirii a sute de cadavre civili ucişi la Bucea, la periferia Kievului, primarul oraşului a denunţat luni, la postul francez BFMTV, o adevărată ”vânătoare de oameni” a trupelor ruse.

”Bărbaţi, femei copii” fost fost găsiţi ”de-a valma”, ”cred că putem cataloga atitudinea trupelor ruse în Ucraina drept un safari al morţii, o vânătoare de oameni”, a denunţat Anatoli Fedoruk la BFMTV.

În total 290 de cadavre au fost descoperite, în mod oficial, pe străzi şi în gropi comune, potrivit primarului din Bucea, care estimează la 350 numărul total al morţilor, inclusiv în locuri care nu au fost încă ”verificate”.

”Sunt toţi civili”, deplânge el, precizând că ”torturaţi” au fost descoperiţi în pivniţe.

”Ruşii au tras de aproape” în aceşti civili care ieşeau în stradă pe timpul interdicţiei de circulaţie, pentru a se duce la medic sau la cumpărături, acuză el.

Anatoli Fedoruk evocă cazul unei femei însărcinate - ucisă împreună cu cei doi copii ai acesteia - în timp ce partenerul acesteia ţinea o pancartă pe care scria că se duc să caute ajutor medical.

Unele victime au fost descoperite cu mâinile legate la spate cu panglică albă - folosită de către ucraineni pentru a fi identificaţi drept civili.

După plecarea trupelor ruse din Bucea, oraşul ”îşi revine încet din starea de şoc” cauzată de descoperirea acestor cadavre, declară primarul.

”Ne revenim încet din tarea de loc, ne revenim şi ne apucăm de muncă. Există o echipă de psihologi şi o echipă de deminare active”, declară el.

Anatoli Fedoruk denunţă ”jaful” comis de către militari ruşi în ”toate casele” din oraş.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat duminică ca liderii ruşi să fie traşi la răspundere pentru ”crime” şi ”tortură” la Bucea şi a anunţat crearea unui ”mecanism special” care să anchete cu privire la toate ”crimele” comise re ruşi în Ucraina.

Moscova a dezminţit orice atrocităţi şi a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU care să se pronunţe asupra ”provocărilor pline de ură” comise, acuză ea, de către Ucraina la Bucea.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice