Spania se luptă cu incendiile de pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel puţin 1.000 de hecatre de pădure au ars în Spania în numai două zile Foto: EPA

Echipele de intervenţie din Spania fac eforturi susţinute pentru a stinge un incendiu de amploare, care a izbucnit joi în sud-estul ţării şi care, în doar două zile, a mistuit peste 1.000 de hectare de pădure.

Potrivit autorităţilor, citate de AFP, deocamdată, focul nu a fost controlat, deşi pompierii au intervenit toată noaptea, încercând să oprească extinderea acestuia. 

Pentru această misiune de stingere a flăcărilor au fost mobilizate 22 de elicoptere şi avioane cu pompe de apă.

Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate din localităţi şi campinguri în urma incendiului declanşat în municipiul Yeste, a declarat pentru agenţia citată Ana Cuevas, purtătoarea de cuvânt a guvernului regional Castilla-La Mancha. 

Nu doar Spania se luptă cu incendiile de vegetaţie, favorizate de căldură şi de vânturi puternice.

Franţa se confruntă cu importante incendii în sud-est, mai ales în apropiere de plajele turistice de pe Costa de Azur, unde au ars circa 7.200 de hectare de pădure şi au fost evacuate aproape 10.000 persoane. Deşi de joi situaţia este sub control, autorităţile rămân în alertă.

În Portugalia, incendiile au afectat săptămâna aceasta centrul ţării, unde au ars peste 15.000 de hectare de pădure.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete