Spania: Regele Filip al VI-lea l-a desemnat pe liderul dreptei, Alberto Nunez Feijoo, candidat pentru funcţia de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Spaniei, Filip al VI-lea, l-a desemnat pe liderul dreptei, Alberto Nunez Feijoo, candidat pentru funcţia de premier, a anunţat preşedinta Congresului Deputaţilor, chiar dacă acesta nu are momentan majoritatea parlamentară necesară, informează AFP, scrie Agerpres

Liderul PP Alberto Núñez Feijóo în mijlocul susținătorilor săi FOTO EPA-EFE

Filip al VI-lea a transmis "decizia sa de a-l propune pe domnul Alberto Nunez Feijoo drept candidat la preşedinţia guvernului", a declarat în timpul unei conferinţe de presă lidera socialistă Francina Armengol, noua preşedintă a Congresului Deputaţilor, reînnoit în urma alegerilor din 23 iulie.

Scrutinul legislativ anticipat din 23 iulie s-a încheiat fără un câştigător clar. Partidul Popular (PP), condus de conservatorul Alberto Núnez Feijóo, a ieşit pe primul loc, câştigând 136 de locuri dintr-un total de 350 în legislativ, dar este încă departe de majoritatea absolută necesară de 176 de parlamentari, chiar şi cu sprijinul celor 33 de parlamentari ai partidului de extremă dreapta Vox, singurul său posibil aliat.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026