Spania, Estonia şi Austria au aprobat al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia. Germania votează miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spania, Estonia şi Austria au aprobat marţi cel de-al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, iar Germania ar urma să facă acelaşi lucru miercuri, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

Membrii Camerei inferioare a Parlamentului spaniol au aprobat marţi, cu 297 de voturi pentru şi 29 împotrivă, programul de asistenţă destinat Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro. Singurul partid care a respins pachetul a fost Stânga Unită, o mică formaţiune de extremă-stânga.

Spania nu era obligată să supună acordul votului Parlamentului, dar premierul Mariano Rajoy a decis să facă acest lucru deoarece contribuţia Madridului este "semnificativă".

De asemenea, programul de asistenţă a fost aprobat marţi în Legislativul eston, cu voturile a 93 de parlamentari.

La rândul său, subcomisia pentru Mecanismul European de Stabilitate (ESM) a Parlamentului austriac a aprobat acordul. Comisia formată din 18 membri trebuia să aprobe pachetul de asistenţă financiară deoarece fondurile vor veni de la ESM. Aprobarea Parlamentului austriac nu este necesară, dar o dezbatere pe această temă ar urma să aibă loc în curând.

Parlamentul german ar urma să aprobe miercuri programul destinat Greciei, deşi zeci de membri ai partidului cancelarului Angela Merkel au ameninţat că vor vota împotrivă.

Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro au aprobat, vineri seară, cel de-al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, care trebuie să adopte o serie de reforme macroeconomice, în sensul creşterii taxelor şi reducerii deficitului bugetar, pentru a obţine ajutorul de 86 de miliarde de euro.

Unele dintre statele membre ale zonei euro, inclusiv Germania, trebuie să-şi consulte Parlamentele cu privire la noul plan de asistenţă financiară.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie