Silvio Berlusconi renunţă la alocaţiile pentru tinerele plătite să participe la petrecerile sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a anulat plăţile lunare de 2.500 de euro acordate tinerelor care participau la petrecerile private organizate de el, măsură care face parte dintr-un plan mai larg de economii, anunţă presa italiană, citată de AFP.

Decizia ar putea avea legătură cu deschiderea unei anchete privind coruperea de martori, după ce tinerele, cărora le plătea această sumă de peste trei ani, au depus mărturie în favoarea sa în procesul Ruby, în care fostul premier italian a fost condamnat pentru întreţinere de relaţii cu o minoră şi abuz de putere.

Plata sumei de 2.500 de euro "persoanelor care depun mărturie într-un proces în care cel care dă banii este inculpat (...) este un act ilegal, o influenţare a mărturiilor", aprecia în noiembrie anul trecut tribunalul din Milano. De altfel, o anchetă preliminară împotriva lui Berlusconi pentru corupere de martori a fost deschisă joi oficial.

Fostul şef al Guvernului italian, în vârstă de 77 de ani, a afirmat în mai multe rânduri că aceşti bani, a cărora plată nu a negat-o niciodată, erau acordaţi tinerelor în urma neplăcerilor suferite în ancheta privind dosarul Ruby.

Situaţia economică dificilă apărută şi în urma faptului că cele două companii mari pe care le deţine - Fininvest şi Mediaset, nu mai acordă dividende, dar şi problemele personale, l-au obligat însă să strângă cureaua cu cheltuielile.

Potrivit cotidianului La Repubblica, Berlusconi este obligat să-i plătească 3.835 fostei soţii Veronica Lario, de care urmează să divorţeze, în timp ce plecarea anunţată a lui Adriaano Galliani, directorul general al clubului AC Milano, îl va costa 30 de milioane de euro.

Potrivit La Repubblica, el a decis, de asemenea, să-şi închidă vila de 120.000 de metri pătraţi din Macherio, pentru a cărei întreţinere plătea 1,8 milioane de euro pe an şi o altă vilă, Gernetto, cumpărată cu 75 de milioane de euro pentru înfiinţarea unei universităţi, ar putea avea aceeaşi soartă.

Întreţinerea reşedinţei sale oficiale de la Roma, Palazzo Grazioli, un palat istoric din centrul oraşului, costă 2,1 milioane pe an, ar Berlusconi intenţionează să se mute într-un apartament mai "mic" de 1.400 de metri pătraţi, potrivit cotidianului italian.

În plus, logodnica sa, Francesca Pascale, în vârstă de 28 de ani, a început, la rândul său, să facă economii, astfel că a oprit livrarea de fasole verde pentru Silvio Berlusconi, în condiţiile în care aceasta era achiziţionată cu 80 de euro pentru un kilogram.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”