Silvio Berlusconi intenţionează să facă apel la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pierderea locului de senator ar confirma sfârşitul carierei sale politice, lucru pe care Berlusconi nu îl acceptă FOTO Reuters

Silvio Berlusconi şi-a anunţat miercuri intenţia de a sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu condamnarea sa pentru fraudă fiscală, pe care o consideră nedreaptă.

La începutul lunii august, miliardarul, patron al grupului de presă Fininvest, a pierdut un ultim apel, condamnarea sa intrând în vigoare în cazul de fraudă fiscală Mediaset. Curtea de Casaţie a confirmat o pedeapsă cu patru ani de închisoare, dintre care trei sunt acoperiţi de o amnistie.

Pierderea locului de senator ar confirma sfârşitul carierei sale politice, lucru pe care Berlusconi nu îl acceptă, la fel ca mai mulţi dintre susţinătorii săi, care ameninţă să demisioneze în bloc din Parlamentul italian, scrie France Presse.

„Berlusconi a prezentat în această dimineaţă documentele apărării sale în cadrul procedurii care a fost lansată” în Senat, a declarat pentru presă preşedintele comisiei, Dario Stefano (opoziţie), citat de France Presse.

„Acesta a anunţat în avans că intenţionează să facă apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea articolului 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului”, a precizat Stefano.

Articolul în chestiune prevede că o persoană nu poate fi declarată vinovată pentru o faptă care nu constituia un delict atunci când a fost comisă şi că nu poate fi pronunţată o pedeapsă mai grea decât cea care era aplicabilă la momentul comiterii delictului.

Conform unuia din avocaţii lui Silvio Berlusconi, niciun apel nu a fost depus formal la CEDO.

Fostul şef de guvern nu va fi încarcerat în virtutea legii italiene care exclude pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele de peste 70 de ani care trebuie să execute mai puţin de doi ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte