Sfântul Scaun se teme de un nou scandal „Vatileaks“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc vorbeşte cu un cardinal înainte de începerea Sinodului Episcopilor la Vatican FOTO AP

Treisprezece cardinali conservatori, figuri cunoscute de pe diferite continente, i-au trimis papei Francisc o scrisoare confidenţială, pe 5 octombrie, în care denunţă organizarea Sinodului Episcopilor pe tema familiei, în perioada 4 -25 ocotombrie,  iar unul dintre semnatari evocă spectrul unui nou „Vatileaks“.

Sinodul „nu se va lăsa influenţat“ de divulgarea acestei scrisori private, în care cei 13 cardinali conservatori exprimă temeri că jocurile sunt făcute în favoarea celor mai progresişti, a dat asigurări marţi purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, relatează AFP, potrivit Tribune de Geneve.

Un act perturbator

Această scrisoare a fost făcută publică luni de Sandro Magister, una din vocile nemulţumite de pontificatul lui Francisc, exclus din sala presei în vara acestui an pentru că a difuzat textul enciclicei „Laudato si“ înaintea publicării sale.

„Cine a publicat scrisoarea a comis un act perturbator, nedorit de semnatarii săi“, a reacţionat Federico Lombardi într-o conferinţă de presă, la Vatican.

„Nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi. Se pot face observaţii asupra metodologiei sinodului, care este nouă. Şi acest lucru nu este surprinzător. Însă, odată stabilită această metodologie, toţi trebuie să se angajeze să o aplice în cel mai bun mod cu putinţă“, a cerut el.

Un nou „Vatileaks“

Unul dintre semnatari, cardinalul german Gerhard Ludwig Müller, apărător al doctrinei, a cerut la rândul său să se stabilească responsabilităţi în legătură cu difuzarea scrisorii. „Este un nou Vatileaks. O scrisoare privată aparţine papei. Cum poate fi publicată?“, s-a întrebat retoric el.

În 2012, în plin scandal „Vatileaks“, presa italiană a publicat documente confidenţiale adresate papei Benedict al XVI-lea. Majordomul său, Paolo Gabriele, a fost condamnat şi apoi graţiat pentru scurgerea documentelor.

Inexactităţi

Un alt semnatar, cardinalul australian George Pell, secretarul pentru economie de la Sfântul Scaun, a precizat că textul divulgat conţine inexactităţi şi că lista semnatarilor nu este corectă.

Patru cardinali menţionaţi din greşeală au dezminţit oficial că au semnat scrisoarea, între care cardinalul Parisului, Andre Vingt-Trois, unul din vicepreşedinţii sinodului, şi cardinalul Budapestei, Peter Erdö, raportorul său general.

Problema divorţului

Semnatarii scrisorii se exprimă în principal pentru interzicerea împărtăşirii persoanelor divorţate şi recăsătorite, pe care nu o consideră negociabilă. De asemenea, este vizat indirect papa Francisc, prin emiterea unor îndoieli în privinţa comisiei însărcinate de Suveranul Pontif cu redactarea documentului final al sinodului.

Cardinalul Donald Wuerl, arhiepiscop de Washington şi membru al acestei comisii, a declarat pentru cotidianul britanic „The Tablet“ că nu a observat „manipularea despre care se vorbeşte“. „Particip la sinoade încă din 1990 şi acesta este cel mai deschis“, a subliniat el.

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie