Serviciul secret ucrainean afirmă că cel care a organizat transportarea lansatorului BUK care a doborât cursa MH17 îşi ispăşeşte pedeapsa în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful adjunct al Departamentului principal de investigaţii din Serviciul de Securitate al Ucrainei şi membru al echipei internaţionale de investigaţii care anchetează doborârea cursei MH17 deasupra estului Ucrainei în 2017 a spus că un militant implicat în transportarea lansatorului de rachete BUK a fost reţinut şi acum îşi ispăşeşte pedeapsa în Ucraina, potrivit Unian.

În timpul unei conferinţe de presă de miercuri, în timp ce oferea detalii legate de transportarea lansatorului BUK, prezentând inclusiv fotografii şi materiale video, Maiakov a declarat: „Mulţumită acestui video şi acestui telefon, am stabilit persoana care deţine camionul, am identificat persoane dintre militanţii care l-au luat de la o firmă de automobile din Doneţk. Şi trei ani mai târziu am reuşit să-l reţinem pe acest bărbat, în timp ce traversa graniţa de pe teritoriul Rusiei pe teritoriul aflat sub controlul nostru. Acum acesta ispăşeşte o sentinţă aici, în Ucraina“, a spus adjunctul, citat de un corespondent Unian.

Maiakov a precizat că ivestigaţia a stabilit perioada şi ruta exactă pe care prin care lansatorul şi radarul sistemului antirachetă Buk a fost transportat ilegal de pe teritoriul Federaţiei Ruse pe cel al Ucrainei, lansarea rachetei spre cursa MH17 şi perioada exactă când Buk-ul a fost transportat înapoi în Rusia. 

„Cea mai mare parte din informaţii au fost stabilite din septembrie 2016. Dar a fost nevoie de încă trei ani penru a identifica cu certitudine persoanele implicate, precum şi rolul lor“, a spus Maiakov.

Potrivit acestuia, echipa internaţională de anchetă a reuşit să stabilească că peste 150 de persoane au fost implicate în transportarea sistemului Buk din Rusia în zona Donbas şi înapoi în Federaţia Rusă, în paza sa şi în folosirea sa pentru a doborî avionul.

„În cadrul unei conferinţe de pe 19 iunie, întreaga comunitate mondială a fost informată de dovezile clare care au fost colectate, care au permis investigatorilor Serviciului de Securitate să pună sub acuzare patru persoane. Trei dintre ei sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi unul este cetăţean al Ucrainei“, a spus Maiakov.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi