Serghei Lavrov acuză Georgia că a provocat incidentul din apropiere de Osetia de Sud
0Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a dezminţit duminică, la Lima, că militarii ruşi ar fi deschis focul asupra convoiului preşedinţilor georgian şi polonez, în apropiere de Osetia de Sud şi a acuzat Tbilisi că a lansat o "provocare" deliberată, informează AFP, citată de Mediafax.
"Atunci când preşedintele Saakaşvili invită pe cineva la festivităţi de la Tbilisi, apoi ia o maşină şi îl duce în alt stat, nu este o provocare? Binenţeles că este", a declarat şeful diplomaţiei ruse cu ocazia Forumului de cooperare economică Asia-Pacific (APEC).
"Nu a existat nici un foc venind dinspre poziţiile noastre din Osetia de Sud", a adăugat acesta.
Preşedinţia georgiană a acuzat forţele ruse staţionate în Osetia de Sud că au deschis focul la trecerea coloanei lui Saakaşvili şi a preşedintelui polonez Lech Kaczynski în apropierea acestei regiuni separatiste, a cărei independenţă a fost recunoscută de Rusia.
Înaintea lui Lavrov, acuzaţiile georgiene au fost dezminţite şi de Statul Major al trupelor ruse din Osetia de Sud, de către Ministerul rus de Externe şi cel al Apărării, şrecum şi de un oficial din Osetia de Sud.
Mai mult, şeful serviciilor speciale osete, Boris Attoiev, a declarat că liderul georgian şi cel polonez au încercat să treacă fraudulos la frontierea cu Osetia de Sud.