Serbia şi Croaţia au convenit să transporte imigranţi pentru „a pune capăt torturii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Interne sârb şi croat au convenit să transporte imigranţi care sosesc la frontiera dintre aceste două foste ţări iugoslave, pentru „a pune capăt acestei torturi“, relatează Euronews.

Mii de migranţi au sosit în ultima perioadă la frontiera dintre Serbia şi Croaţia, iar acest aflux pare să nu dea semne de încetinire.

În acest context, Niklas Stoerup, un reprezentant al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), a avertizat că vremea se răceşte şi că printre imigranţi se află „numeroase familii şi, un lucru nou, numeroşi copii mici şi numeroase persoane cu dizabilităţi“.

După o întâlnire cu omologul său sârb, ministrul croat de Interne Ranko Ostojic a declarat că Zagrebul şi Belgradul au „convenit să pună capăt acestei torturi“.

Potrivit noului acord bilateral, trenuri urmează să transporte - de patru ori pe zi - imigranţi de la Šid, în Serbia, la Slavonski Brod, în Croaţia, unde urmează să fie deschisă o nouă tabără.

Ruta imigranţilor prin Balcani s-a schimbat radical, după ce Ungaria şi-a închis frontierele cu Croaţia şi Serbia.

Pe de altă parte, tot sâmbătă, guvernele Bulgariei, Serbiei şi României au ameninţat că îşi vor închide frontierele în faţa imigranţilor, dacă Germania şi Austria le va bloca intrarea pe teritoriile lor.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%