Separati​stul catalan Carles Puigdemont, arestat în Italia. Guvernul spaniol îl acuză de răzvrătire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Referendumul din 2017 a provocat o criză politică în Spania FOTO EPA-EFE

Separatistul catalan Carles Puigdemont a fost reţinut în insula italiană Sardinia, joi seară, în baza unui mandat emis de justiţia spaniolă, potrivit TVE.

Statul spaniol îl acuză de răzvrătire, motivând că a organizat un referendum ilegal pentru independenţa Cataloniei în 2017.

Puigdemont, fost preşedinte al regiunii, a plecat din Spania după vot, s-a stabilit în Belgia şi a primit un mandat de eurodeputat.

Vineri este aşteptat ca el să se prezinte în faţa unui tribunal, au spus avocaţii lui, şi ar putea fi extrădat.

Referendumul din 2017 a provocat o criză politică în Spania, parlamentul regional catalan declarând independenţa faţă de ţară, iar Madridul impunând o guvernare directă asupra Cataloniei.

Iniţial, Puigdemont a avut imunitate în faţa acuzării după ce a fost ales membru al Parlamentului European în 2019, dar i-a fost ridicată în luna iulie a acestui an.

El ar putea solicita din nou măsuri de protecţie Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a încerca să îşi recupereze imunitatea ca eurodeputat şi să oprească extrădarea în Spania.

Curtea Supremă spaniolă a asigurat că ordinul european de reţinere, emis pe 14 octombrie 2019, nu a fost suspendat vreodată.

Biroul său a transmis că a fost arestat pe aeroportul Alghero, joi seară, după ce a fost oprit de poliţia italiană. Puigdemont călătorea pentru a participa la un festival de folclor catalan.

Noul preşedinte al Cataloniei, Pere Aragones, separatist de asemenea, a condamnat ceea ce a numit „persecutarea” lui Puigdemont.

Guvernul spaniol a transmis într-un comunicat: „Arestarea domnului Puigdemont corespunde procedurii juridice în curs care se aplică oricărui cetăţean european care trebuie să răspundă în faţa curţilor de justiţie. El trebuie să se supună acţiunii juridice ca orice alt cetăţean”.

Catalonia este una dintre cele mai bogate regiuni ale Spaniei şi s-a bucurat de un înalt grad de autonomie. Mulţi catalani însă consideră că plătesc mai mult Madridului decât primesc şi, pe lângă asta, există nemulţumiri istorice, mai ales legat de tratamentul aplicat Cataloniei sub dictatura generalului Francisco Franco.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”