Şeful NATO afirmă că aliaţii încă pot avea încredere în SUA. „Nu este momentul să ne descurcăm singuri”

0
Publicat:

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri Statele Unite şi Europa în privinţa oricărei tentaţii de a „merge singure” în materie de securitate, pe fondul tensiunilor crescute privind viitorul alianţei transatlantice şi a opiniilor divergente în privinţa Rusiei.

Mark Rutte, secretarul general al NATO

„Permiteţi-mi să fiu absolut clar, nu este momentul să acţionăm singuri. Nici pentru Europa, nici pentru America de Nord”, a declarat Rutte într-un discurs susţinut la Şcoala de Economie din Varşovia. „Provocările la adresa securităţii globale sunt prea mari pentru ca oricare dintre noi să le facă faţă pe cont propriu. Când vine vorba de a menţine Europa şi America de Nord în siguranţă, nu există alternativă la NATO”, a adăugat el.

Apelul lui Rutte pentru unitate transatlantică a venit la câteva zile după ce publicaţia The Atlantic a relatat că secretarul american al apărării, Pete Hegseth, şi vicepreşedintele JD Vance s-au plâns de aliaţii europeni pe un grup de chat. Hegseth şi-a exprimat „aversiunea faţă de profitorii europeni”, potrivit The Atlantic, scrie news.ro.

Alianţa Nord-Atlantică va dăinui cu Statele Unite ca membru cu drepturi depline, a insistat secretarul general Mark Rutte, miercuri, la sediul NATO din Bruxelles. „Sunt absolut convins că această alianţă este aici pentru a rămâne, cu Statele Unite. Angajamentul lor este absolut clar”, a declarat el presei, în ajunul vizitei secretarului de stat american Marco Rubio.

Miniştrii de externe ai NATO se reunesc joi şi vineri la Bruxelles, într-un moment în care aliaţii europeni, criticaţi de noua administraţie Trump, sunt îngrijoraţi de o posibilă dezangajare americană pe continentul lor. „Ştiu că unii aliaţi, de această parte a Atlanticului de exemplu, sunt îngrijoraţi de angajamentul pe termen lung al Statelor Unite faţă de NATO”, a recunoscut Mark Rutte în cadrul conferinţei de presă. Dar, a adăugat el, „americanii au spus-o de nenumărate ori: suntem angajaţi faţă de NATO”. Acest angajament american „vine cu o aşteptare clară, aşteptarea ca, de această parte a Atlanticului şi în Canada, să cheltuim mai mult”, a subliniat fostul prim-ministru olandez.

Preşedintele american Donald Trump a pus la îndoială luna aceasta dorinţa Washingtonului de a-i apăra pe aliaţii din NATO care nu plătesc suficient pentru propria apărare, declanşând o stare de alarmă în rândul liderilor europeni care încearcă să sprijine Ucraina în lupta sa împotriva forţelor ruse invadatoare.

Întrebat dacă aliaţii mai pot avea încredere în SUA după controversă, Rutte a declarat reporterilor: „Absolut, putem avea încredere în americani, da. Ei sunt cel mai mare partener al nostru, cei mai mari aliaţi din NATO”.

O serie de ţări europene, inclusiv Germania şi Marea Britanie, au anunţat planuri de creştere a cheltuielilor pentru apărare, în timp ce Trump caută o apropiere de preşedintele rus Vladimir Putin în eforturile sale de a pune capăt războiului de trei ani din Ucraina.

Viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, s-a întrebat dacă NATO va rămâne în „forma sa actuală” până la summitul NATO de la Haga din iunie.

EUROPA TREBUIE SĂ „FACĂ UN PAS ÎNAINTE”

Trump a declarat că membrii NATO ar trebui să cheltuiască 5% din produsul intern brut (PIB) pentru apărare - o creştere semnificativă faţă de obiectivul actual de 2% şi un nivel pe care nicio ţară NATO, inclusiv Statele Unite, nu îl atinge în prezent.

„Da, Europa trebuie să ştie că Unchiul Sam încă ne acoperă spatele. Dar America trebuie să ştie, de asemenea, că aliaţii săi din NATO vor face un pas înainte”, a declarat Rutte, adăugând că summitul din iunie va oferi o oportunitate de a construi un „NATO mai puternic, mai echitabil şi mai letal”.

„Un NATO mai echitabil înseamnă că toţi aliaţii se achită de partea lor echitabilă”, a adăugat fostul prim-ministru olandez.

Chiar dacă a salutat eforturile lui Trump pentru pace în Ucraina, Rutte a declarat că nu va exista o normalizare a relaţiilor cu Rusia odată ce războiul se încheie. „Acest lucru va dura decenii, deoarece există o lipsă totală de încredere. Ameninţarea este încă acolo”, a declarat el reporterilor.

Rutte a subliniat că toţi cei 32 de aliaţi din NATO sunt în aceeaşi barcă, în timp ce Rusia rămâne „cea mai semnificativă şi directă ameninţare la adresa securităţii” lor. „Cu cea mai recentă tehnologie de rachete provenind din Rusia, diferenţa dintre un atac asupra Varşoviei şi un atac asupra Madridului este de 10 minute. Aşadar, suntem cu toţii pe flancul estic”, a punctat el.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova