Șeful armatei ucrainene, despre atacurile pe teritoriul Rusiei: „De ce trebuie să cer permisiunea cuiva pentru ce fac pe teritoriul inamic?”

0
Publicat:

În cadrul unui interviu acordat ziarului The Washington Post, șeful forțelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, a pledat pentru exercitarea dreptului soldaților săi de a lansa un atac pe teritoriul inamic, precizând că pentru asemenea bombardamente s-ar utiliza doar arme de fabricație ucraineană, relatează The Kyiv Independent.

Valeri Zalujnîi este șeful armatei ucrainene. FOTO Profimedia (Arhivă)

 „Aceasta este problema noastră și depinde de noi să decidem cum să ucidem acest inamic. Este posibil și necesar, într-un război, să ucidem pe teritoriul inamicului”, a afirmat liderul trupelor armate ucrainene.

Dacă partenerilor noștri le este frică de faptul că le vom folosi armele (n. red pe teritoriul Rusiei), vom ucide cu ale noastre. Dar numai atât timp cât este necesar”, a mai adăugat acesta. 

În momentul în care au aprovizionat Ucraina cu arme, aliații occidentali au solicitat Kievului să nu utilizeze armamentul pentru a lovi obiective situate în interiorul Rusiei, de teama unor noi escaladări. Kievul și-a asumat arareori responsabilitatea pentru asemenea atacuri. 

Pentru a-mi salva poporul, de ce trebuie să cer permisiunea cuiva pentru ce să fac pe teritoriul inamic?”, a spus Valeri Zalujnîi, în cadrul interviului care a fost publicat vineri, 14 iulie.  

„Dintr-un motiv oarecare, trebuie să mă gândesc că nu am voie să fac nimic acolo. De ce? Pentru că președintele rus Vladimir Putin va (…) folosi armele nucleare? Copiilor care mor nu le pasă”, a menționat Zalujnîi. 

De asemenea, șeful forțelor armate ucrainene a spus că Ucraina nu are suficiente resurse pentru a recâștiga teritorii și pentru a diminua numărul victimelor. În plus, acesta el a ținut să-i taxeze pe cei care susțin că țara sa nu ar avea nevoie de aeronavele F-16, spunând că aliații Ucrainei nu ar lupta nicicând în asemenea mod. 

Mai mult decât atât, Zalujnîi a mai spus că scopul Ucrainei este de a recâștiga Crimeea, în pofida preocupărilor ridicate de unii oficiali occidentali privind posibilul răspuns al liderului de la Kremlin. 

„De îndată ce voi avea mijloacele necesare, voi face ceva. Nu-mi pasă, nimeni nu mă va opri”, a declarat Zalujnîi, făcând referire la recucerirea Crimeei.  

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu