Sediul Consiliului European, evacuat temporar. Cel puţin 15 persoane au fost intoxicate chimic în clădirea „Europa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP/ Getty Images

Cel puţin 15 persoane s-au intoxicat vineri cu emanaţii de produse chimice, într-o clădire a Uniunii Europene (UE), la Bruxelles, care găzduieşte reuniuni oficiale, potrivit pompierilor capitalei belgiene, relatează AFP.

Cinci dintre ele au fost transportate la spital, a precizat pentru AFP Pierre Meys, un purtător de cuvânt al pompierilor.

Clădirea „Europa“, care găzduieşte de obicei reuniuni ministeriale şi ale liderilor celor 28 de state membre, a fost evacuată temporar.

Ca măsură de precauţie, toate persoane dinăuntru au fost invitate să treacă într-o clădire vecină aparţinând UE.

„A avut loc un amestec nefericit de produse chimice la bucătărie. Acest lucru a provocat emanaţii care au intoxicat aproximativ 15 persoane“, a declarat Meys, evocând printre simptome „furnicături la ochi şi vomă“.

Clădirea „Europa“ FOTO The Telegraph

Serviciile Consiliului UE instalate în această clădire au anunţat o „problemă tehnică de la ventilaţia din bucătărie“.

Au rezultat „aburi nocivi în bucătărie“ şi stări de rău ale „unui anumit număr de angajaţi la bucătărie“, a anunţat într-un comunicat secretariatul general al Consiliului, instanţa care reprezintă cele 28 de state membre UE.

Aceste persoane bolnave au fost evacuate de către serviciile medicale şi pompieri belgieni, iar o anchetă internă a fost deschisă, se adaugă în comunicat.

„Incidentul nu va împiedica ţinerea săptămâna viitoare a reuniunii Consiliului European“, summitul şefilor de stat şi de guverne UE, prevăzut pe 19 şi 20 octombrie, se precizează în acest text.

Numeroase ambulanţe au fost trimise la faţa locului, în cadrul „planului de urgenţă medicală“ decis de autorităţi. Acest tip de dispozitiv este declanşat imediat ce sunt „peste zece persoane implicate“, potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor.

Clădirea Europa, situată pe Rue de la Loi, în centrul cartierului european, în faţa sediului Comisiei, a fost inaugurată în decembrie 2016, după o serie de întârzieri. Un prim summit european a avut loc în ea în ianuarie.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort