Se cere blocarea totală a fondurilor UE pentru Ungaria. „Ar fi inacceptabil să continuăm să finanțăm un regim corupt”

0
Publicat:

Un grup de aproximativ douăzeci de eurodeputați din patru familii solicită Comisiei Europene suspendarea tuturor fondurilor europene destinate Ungariei.

Un grup de europarlamentari cere blocarea fondurilor UE pentru Ungaria. FOTO: Shutterstock

Aproximativ 20 de europarlamentari din patru familii politice diferite - stânga, dreapta, verzi și centru - au semnat o scrisoare deschisă în care cer ca Uniunea Europeană să suspende toate fondurile către Ungaria.

Aceștia acuză guvernul condus de Viktor Orban de încălcări repetate ale legislației europene, relatează AFP, citată de G4Media.

În scrisoarea deschisă, publicată miercuri, 21 mai, eurodeputații critică vehement recenta interdicție a marșului Pride de la Budapesta, adoptată printr-o lege votată în martie de Parlamentul ungar. Ei atrag, de asemenea, atenția asupra unui nou proiect legislativ propus în luna mai, care vizează restrângerea activității ONG-urilor și a presei independente.

„Îndemnăm Comisia să își intensifice presiunea asupra guvernului lui Viktor Orban”, au cerut cei aproximativ douăzeci de deputați europeni de stânga, de dreapta, verzi și de centru.

„Ar fi inacceptabil să continuăm să finanțăm un regim corupt, care subminează în mod deschis valorile europene”, se semnalează, printre altele, în scrisoarea semnată de eurodeputata franceză Chloé Ridel și eurodeputatul german Daniel Freund.

 „Prin urmare, vă solicităm să suspendați urgent toate finanțările destinate Ungariei prin intermediul tuturor instrumentelor juridice disponibile”, este concluzia scrisorii deschise.

Vă reamintim că Uniunea Europeană a înghețat deja fonduri în valoare de 18 miliarde de euro alocate Ungariei, din cauza preocupărilor legate de drepturile comunității LGBT+, tratamentul solicitanților de azil, lipsa transparenței în achizițiile publice și conflictele de interese.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei