Scrisoare deschisă către Putin: Zeci de medici solicită încetarea abuzurilor împotriva opozantului Aleksei Navalnîi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de medici ruşi i-au adresat marţi lui Vladimir Putin o scrisoare deschisă în care îi solicită încetarea abuzurilor la care este supus în închisoare opozantul Aleksei Navalnîi, care s-a îmbolnăvit după ce a fost pedepsit din nou pentru „comportament nepotrivit”.

Aleksei Navalnîi FOTO Arhivă

Potrivit portalului rusesc Meduza, preluat de Agerpres, Navalnîi a fost retrimis în izolare de Anul Nou, pentru a zecea oară de la încarcerarea sa, în februarie 2021.

„Cerem să i se permită să fie examinat de medici civili, iar, în cazul unor simptome, să fie spitalizat pentru examinare şi tratament complet”, se menţionează în această scrisoare semnată de 39 de medici.

„Evident, din punct de vedere medical, Aleksei nu primeşte suficientă asistenţă medicală, iar izolarea sa într-o celulă disciplinară este absolut contraindicată pentru afecţiunea sa”, semnalează semnatarii scrisorii.

„Nu putem şi nu avem dreptul să privim cu braţele încrucişate atacurile deliberate asupra sănătăţii politicianului Aleksei Navalnîi”, subliniază ei.

În opinia lor, „refuzul reprezentanţilor serviciilor penitenciare de a-i furniza lui Aleksei medicamentele necesare reprezintă o ameninţare directă la viaţa sa”.

Aleksei Navlnîi, în vârstă de 46 de ani, are febră şi tuşeşte, iar responsabilii închisorii nu îi permit să primească medicamentaţia necesară, spun avocații săi.

În scrisoare, medicii îi reamintesc lui Putin că este garantul Constituţiei Federației Ruse, care stipulează în Articolul 41 că „toți cetăţenii”, inclusiv deținuții, au dreptul la asistenţă medicală.

Navalnîi a anunțat că a fost fusese trimis într-o celulă disciplinară în data de 31 decembrie pentru că s-a spălat pe faţă cu jumătate de oră mai devreme decât programul stabilit în penitenciar.

Opozantul a mai spus că slăbeşte în jur de 3,5 kilograme de fiecare dată când este băgat la carceră, la care se adaugă şi imposibilitatea de a primi vizite.

În opinia sa, scopul izolării este de a-l îmbolnăvi pe deţinut, astfel încât acesta să nu aibă altă opţiune decât cooperarea.

„Este recomandat să nu vă îmbolnăviţi. Dacă vă îmbolnăviţi, atunci va trebui să cereţi câte ceva administraţiei: pastile, asistenţă medicală, şosete de lână... Simţind că au o nouă pârghie de presiune asupra ta, administraţia începe să-ţi răsucească mâinile” la spate, explică el.

Justiţia rusă a respins în noiembrie 2022 un recurs al avocaţilor lui Aleksei Navalnîi şi a confirmat pedeapsa de nouă ani de închisoare care i-a fost dată pentru fraudă şi sfidarea instanţei. Opozantul rus denunță un dosar fabricat de Kremlin cu scopul de a-l elimina de pe scena politică.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă