Scotland Yard caută suspecţi după atentatul de la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia continua să caute suspecţi, sâmbătă dimineaţa, la o zi după atacul terorist revendicat de Statul Islamic, soldat cu 29 de răniţi, într-o staţie de metrou la Londra, relatează AFP.

Atentatul, al cincilea în şase luni în Marea Britanie, a avut loc vineri dimineaţa într-o ramă, în plină oră de vârf, către ora locală 8.20 (10.20, ora României), în staţia Parsons Green, într-un cartier bogat în sud-vestul Londrei.

”Căutăm suspecţi”, a anunţat vineri seara în faţa presei comandantul unităţii antiteroriste de la poliţia capitalei Mark Rowley.

Ancheta a făcut ”într-adevăr progrese”, a dat el asigurări.

”Cineva a plasat acest dispozitiv exploziv artizanal în metrou. Trebuie să avem mintea deschisă în acest stadiu al anchetei cu privire la cine este (această persoană) şi eventuali suspecţi”, a precizat comandantul.

”O operaţiune de căutare este în curs” în vederea găsirii autorului sau autorilor atentatului, a anunţat anterior la postul LBC Radio primarul Londrei Sadiq Khan.

Nivel de alertă critic

Rowley a evocat o ”explozie” provocată de ”un dispozitiv exploziv artizanal”. Resturile bombei erau examinate de criminalişti, a adăugat el.

Presa britanică scrie că dispozitivul de întârziere a declanşării bombei nu a funcţionat.

Statul Islamic a revendicat atentatul într-un comunicat difuzat de agenţia sa de propagandă Amaq pe reţele de socializare.

La 12 ore după atentat, premierul Theresa May a anunţat că nivelul alertei teroriste a fost ridicat de la grav la ”critic”, ceea ce înseamnă că un atentat este ”iminent”.

Acest nivel a fost instituit ultima oară în mai, după atentatul de la Manchester (nord), după care s-a revenit la ”grav”,adică un atentat este ”extrem de probabil”.

În total 1.000 de poliţişti sunt mobilizaţi ”în întreaga ţară”, a precizat Mark Rowley..

În ultimul lor bilanţ, vineri, serviciile de sănătate au anunţat că 29 de răniţi au primit îngrijiri la spital, ”cei mai mulţi” cu arsuri, potrivit lui Rowley. Niciunul nu este rănit grav.

Theresa May a apreciat că ”dispizitivul exploziv era menit să facă pagube enorme”, după o reuniune de urgenţă, vineri după-amiaza, a Cabinetului.

În fotografii postate pe Twitter apare o găleată albă, pe cale să ia foc, într-o pungă pentru congelare de la supermarketul Lidl, într-un vagon de metrou, în apropiere de uşile automate, şi din care ies fire electrice.

„Minge de foc“

”A avut loc o detonare puternică”, a declarat pentru AFP, în apropiere de staţie, Charlie Craven, care se pregătea să ia metroul ca să se ducă la serviciu la momentul atentatului. ”Luăm metroul în fiecare dimineaţă (...). Nu ne-am gândit că s-ar putea întâmpla aşa ceva”.

Peter Crowley a declarat că a văzut ”o minge de foc” şi a postat pe contul său de Twitter fotografii cu fruntea arsă.

”Oamenii cădeau unii peste alţii” fugind din staţie, a declarat Sally Faulding, o profesoară în vârstă de 51 de ani.

Zona din jurul staţiei de metrou, de obicei liniştită, a fost evacuată o mare parte a zilei de vineri.

Primarul Londrei a condamnat ”indivizi josnici care încearcă să folosească terorismul pentru a ne afecta şi a ne distruge modul de viaţă”.

Donald Trump a denunţat pe Twitter nişte terorişti ”rataţi”, afirmând că au fost reperaţi de Scotland Yard înainte de atac. Theresa May s-a supărat şi i-a răspuns cerându-i ”să nu speculeze despre o anchetă în curs”.

Regatul Unit a fost afectat în acest eultime luni de un val de atentate, în contextul multiplicării atentatelor jihadiste în Europa.

La Londra, în martie, un atacator a folosit un vehicul ca să intre în trecători, pe Podul de la Westminster, după care a înjunghiat un poliţist. Atacul s-a soldat cu cinci morţi.

În mai, un kamikaze s-a detonat cu o bombă artizanală asupra lui la ieşirea de la concertul Arianei Grande la Manchester (nord), un atentat soldat cu 22 de morţi.

În luna următoare, atacatori au intrat, la bordul unei camionete, în trecători, pe London Bridge, după care au coborât şi au înjunghiat mai multe persoane, un atentat soldat cu opt morţi.

În iunie, un vehicul a intrat într-o mulţime de credincioşi care ieşea de la moscheea din Finsbury Park, în nordul Londrei. Bilanţul - un mort şi zece răniţi. Autorul atacului a fost prezentat ca fiind animat de ”o ură personală faţă de musulmani”.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco