Scenariile aderării la Schengen: Ce şanse au mai rămas după ce Olanda ne-a blocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biletele de avion ar putea deveni mai scumpe cu între 2 și 12 euro

În lipsa unui acord, miniştrii de Interne din UE ar putea nici să nu mai supună la vot, mâine, chestiunea aderării României şi Bulgariei la Schengen. Finlanda s-a alăturat Olandei împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, au declarat pentru „Adevărul Europa“ surse de la Bruxelles.

În ciuda opoziţiei Olandei şi Finlandei, Preşedinţia poloneză a decis să nu scoată subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de pe agenda Consiliului Justiţie şi afaceri interne de mâine. „Până acum, nu am avut nicio altă cerere de amânare a aderării celor două ţări din partea altor state membre şi ne aşteptăm să avem cel puţin o discuţie pe această temă",  a spus o sursă a Preşedinţiei poloneze. 

Tot aceasta a confirmat faptul că există „mai multe ţări" care nu sunt de acord cu felul în care românii şi bulgarii îşi păzesc graniţele. Surse europene spun că, de fapt, veto-ul la dosarul Schengen al Olandei, care se opune inclusiv aderării parţiale a celor două ţări, ca şi măsurile draconice luate pe piaţa muncii împotriva românilor şi bulgarilor, trataţi de parcă nu ar fi cetăţeni ai UE, au fost generate de presiunile populiştilor antieuropeni.

Experţi în domeniul Justiţiei şi afacerilor europene au declarat pentru „Adevărul Europa" că, în cadrul Consiliului European din iunie, a fost negociată o înţelegere politică acceptată inclusiv de Franţa şi Germania. Prin acest compromis a fost obţinut acordul tuturor statelor membre pentru reforma spaţiului Schengen, în schimbul admiterii României şi Bulgariei, în două trepte - mai întâi cu spaţiul aerian şi maritim, în 2011 şi, mai târziu, cu cel terestru. Pur şi simplu, Olanda şi Finlanda încalcă acum această înţelegere.

Chestiune pasată şefilor de stat

Foarte mult din decizia de mâine a miniştrilor de Interne va depinde de „ce pune pe masa discuţiilor Preşedinţia poloneză". Există, spun experţii Consiliului consultaţi de „Adevărul Europa", varianta ca, dacă nu se constată că va exista unanimitate pe decizia aderării în două etape, această chestiune nici să nu fie supusă la vot.

„Totul depinde atât de compromisul la care se poate ajunge cu Olanda, dar şi de flexibilitatea guvernelor de la Bucureşti şi Sofia de a accepta o variantă sau alta. Dacă nu, următorul pas ar fi să se adreseze Consiliului la nivel de şefi de stat", a declarat expertul Consiliului.  Următorul summit al UE va avea loc în 17-18 octombrie.

Extinderea spaţiului Schengen e o problemă „foarte sensibilă", care a fost discutată „intens" în ultimele săptămâni, a spus sursa citată. Polonia sprijină luarea unei decizii „pentru că aşa s-a convenit la ultimul Consiliu". Ea nu se simte, însă, presată să ajungă la un acord sau un compromis cu statele membre Schengen privind problema extinderii. „Noi am preluat această prioritate de la Preşedinţia maghiară", au mai spus  acelaşi surse poloneze. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri