Scandalul banilor pentru partidele din Grecia: “Lipitorile care au supt milioane” primesc finanţări de la stat - printre cele mai mari din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grecia reprezintă un contraexemplu în ceea ce privește măsurile de austeritate dar și de stimul financiar

Liderul liberalilor din Parlamentul European Guy Verhofstadt a criticat dur finanţarea partidelor politice din Grecia în preajma alegerilor programate pentru începutul lunii mai şi mai ales suma - 29 de milioane de euro care a fost aprobată de aleşii de la Atena şi care va fi destinată celor cinci formaţiuni politice care au depăşit pragul electral la precedentele alegeri (2009).

Verhofstadt i-a scris o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene Jose Barroso pe această temă şi îl invită să reacţioneze la ceea ce el numeşte „scandalul finanţărilor politice în Grecia".

Partidele greceşti care vor primi finanţare sunt PASOK, de centru-stânga, Noua Democraţie - de centru-dreapta, LAOS partidul de extremă-dreaptă, Syriza - stânga radicală şi KKE -Partidul Comunist din Grecia.

"Costul politicii în Grecia este un scandal. Nivelul de finanţare al partidelor politice din această ţară este printre cele mai ridicate din Europa. Partidele politice ar trebui să servească cetăţenilor lor şi nu să scoată bani din taxele lor. PASOK şi Noua Democraţie sunt responsabile pentru toate problemele structurale legate de economia Greciei şi, ca lipitorile, au fost supt din milioane din banii contribuabililor", a scris Verhofstadt.

El face trimitere la un studiu din 2010 potrivit căruia, partidele politice din Grecia au primit printre cele mai mari finanţări din Europa, ca procent din veniturile fiscale: de aproape 6 ori mai mult decât în Germania. Cifrele arată, de asemenea, că partidele politice greceşti au primit peste 9 euro pentru fiecare vot valabil - printer cele mai mari sume ca finanţare de stat pentru partidele politice.

"În timp ce majoritatea ţărilor UE îşi revizuiesc, în prezent, sistemul de finanţare destinat partidelor politice pentru a răspunde la criza, clasa politică grecească nu dă un exemplu bun. În contextul reformelor pe care Grecia le are de făcut pentru a primi al doilea pachet de salvare, acest tip de de plată este o palmă peste feţele cetăţenilor greci, dar şi ale partenerilor europeni. Este inacceptabil pentru contribuabilii europeni să plătească pentru "recapitalizarea" partidelor politice greceşti", mai spune şeful liberalilor din PE.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model