Scandal şi anchetă la Varşovia. Scurgere de informaţii sensibile despre armata poloneză, inclusiv despre avioanele sale F-16

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi polonezi FOTO EPA-EFE

Ministerul polonez al Apărării da anunţat vineri deschiderea unei anchete în legătură cu o potenţială scurgere de informaţii de la o bază de date despre echipamente ale armatei, transmite AFP.

Anunţul a fost făcut după o relatare a portalului Onet.pl potrivit căreia o bază de date despre echipamentele armatei a ajuns publică pe internet.

„Cazul este analizat în detaliu de servicii. Sunt în desfăşurare clarificări pentru a afla dacă a avut loc o scurgere de date şi dacă dosarul dezvăluit a fost creat în cadrul forţelor armate poloneze”, a anunţat Ministerul Apărării de la Varşovia într-un comunicat.

„Nu vom face niciun comentariu despre acest caz până când ancheta nu va fi terminată”, se arată în comunicat.

Potrivit Ministerului polonez al Apărării, sunt luate în considerare „mai multe scenarii”.

Conform Onet.pl, preluat de AFP, fiecare intrare din baza de date scursă pe internet corespunde nevoilor de echipament ale fiecărei unităţi a armatei poloneze, de la avioane de vânătoare F-16, arme grele, piese detaşabile sau muniţii şi până la uniforme, lenjerie de corp, pături, materiale informatice şi chiar drapele şi diplome.

Bazele de date mai conţine informaţii despre tipurile de programe informatice folosite de militarii polonezi şi lista de licenţe.

O parte a bazei de date conţine armele şi maşinile achiziţionate de armata poloneză de la alte ţări.

Conform sursei citate, baza de date a fost deja descărcată de utilizatori din cel puţin 12 ţări, printre care Rusia şi China.

La Varşovia, opoziţia a cerut demisia ministrului Apărării şi un control în cadrul ministerului. 

Aceste informaţii survine după cele despre atacul cibernetic masiv întreprins în noaptea de joi spre vineri împotriva Guvernului ucrainean.

Site-urile Ministerului Afacerilor Externe, cabinetului de miniştri, politicii agrare, Consiliului de Securitate şi Apărare, Ministerului Educaţiei şi Ministerului pentru Situaţii de Urgenţe nu funcţionau vineri dimineaţă.

Pe unele dintre site-uri era afişat un text în trei limbi - ucraineană, polonă şi rusă – potrivit căruia toate datele ucrainenilor încărcate pe reţea au devenit publice.

Întrebat despre autorii acestui atac cibernetic, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleh Nikolenko, a declarat că „este prea devreme să tragem concluzii”. „Dar există o istorie îndelungată a atacurilor ruseşti împotriva Ucrainei în trecut”, a subliniat el.

Aceste atacuri cibernetice, nerevendicate până acum, au avut loc într-un context de puternice tensiuni între Kiev şi Moscova. Varşovia se poziţionează de partea Kievului în acest conflict.

Joi, cu prilejul preluării preşedinţiei OSCE, ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau a avertizat că Europa este ameninţată de război.

„Pare că riscul unui război în regiunea OSCE este acum mai mare decât oricând în ultimii 30 de ani”, a spus şeful diplomaţiei poloneze.

„De mai multe săptămâni, de confruntăm cu perspectiva unei escaladări militare majore în estul Europei”, a atras atenţia şeful diplomaţiei poloneze.

Recent, preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat că măsuri „tehnice şi militare” dacă Occidentul nu ia în considerare solicitările sale de securitate. Printre aceste solicitări figurează stoparea extinderii NATO.

Însă Occidentul a respins aceste aşa-zise solicitări, considerându-le mai degrabă un şantaj decât o bază de negocieri.

Trei reuniuni - ruso-americană, NATO-Rusia şi în cadrul OSCE - au avut loc în cursul săptămânii curente pe tema cererilor lui Putin, dar fără progrese.

În acest context, agenţiile americane de informaţii nu exclud că Rusia ar putea opta pentru fabricarea unui pretext pentru o invazie în Ucraina, inclusiv prin activităţi de sabotaj şi operaţiuni informaţionale pe care să le pună pe seama părţii agresate.

Într-un articol publicat miercuri, cu ocazia Consiliului NATO-Rusia, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a denunţat revizionismul lui Putin şi încercarea acestuia de a produce diviziuni între Statele Unite şi blocul comunitar.

„Ambiţia autorităţilor ruse este să sfideze ordinea politică şi de securitate născută după Războiul Rece. Reconstituirea blocului geopolitic sovietic în Europa şi încercarea unei decuplări între Statele Unite şi Europa ar putea fi obiectivele strategice ale Moscovei”, atrage atenţia Borrell.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima