Scandal COVID și în Marea Britanie. Fostul premier Boris Johnson își cere scuze pentru „suferința și pierderile” din pandemie. Audierea, perturbată de proteste

0
Publicat:

Fostul prim-ministru al Marii Britanii, Boris Johnson, și-a cerut scuze pentru suferința și pierderile suportate de britanici în timpul pandemiei de coronavirus, în mărturia sa mult așteptată din cadrul anchetei Covid-19 din Marea Britanie.

Johnson trebuie să răspundă la întrebările legate de pandemie sub presiunea străzii FOTO Captură X

Regret profund durerea, pierderile și suferințele victimelor și familiilor acestora”, a declarat Johnson, potrivit Bloomberg.

Remarcile sale au fost întrerupte de persoane care au fost scoase din camera parlamentului unde se țin audierile de către președintele comisiei de anchetă, judecătorul pensionar și membru al Camerei Lorzilor, Heather Hallett.

Cele două zile de mărturii ale lui Johnson în cadrul anchetei publice vin după luni de mărturii ale unui grup larg de oficiali, oameni de știință și miniștri, unii dintre ei criticând puternic conducerea fostului premier.

Fostul director de comunicare, Lee Cain, a declarat că pandemia a fost „criza greșită” pentru „abilitățile” lui Johnson, în timp ce fostul secretar adjunct al cabinetului, Helen MacNamara, a spus că regulile Covid au fost încălcate zilnic în Downing Street.

Peste 230.000 de persoane au murit în Marea Britanie cu Covid-19 scris pe certificatele de deces. Aliații lui Johnson au susținut că el a luat decizii corecte, cum ar fi achiziționarea de vaccinuri independent de UE, și a urmat sfaturile științifice.

Cu toate acestea, s-au ridicat întrebări despre faptul că Johnson nu a luat pandemia de Covid suficient de în serios la începutul anului 2020 și a ezitat în a ordona primul lockdown național.

Johnson: „Ne-am făcut datoria”

În cursul încercării de a gestiona o pandemie foarte, foarte dificilă în care trebuia să echilibrăm daunele îngrozitoare de pe ambele părți ale deciziei, s-ar fi putut face greșeli”, a spus Johnson. „La vremea respectivă, am simțit - știu că toți ceilalți au simțit - că ne-am făcut datoria în circumstanțe foarte dificile”, a mai spus acesta.

Johnson a respins afirmațiile acuzării conform cărora Marea Britanie a avut al doilea cel mai mare nivel de decese în exces din Europa de Vest, spunând că cifrele pe care le-a văzut au plasat Marea Britanie în mijlocul clasamentului.

El a mai spus că problema a fost că Marea Britanie este dens populată și are o „populație extrem de în vârstă”.

Fostul premier a spus că au fost avansate argumente puternice împotriva politicii sale, inclusiv riscul ca oamenii să simtă „oboseală comportamentală” și încetarea respectării regulilor. Johnson a adăugat că guvernul său a fost „în ansamblu, mai reticent” să impună un lockdown decât a fost el personal.

Întrebat de liderul opoziției laburiste despre imaginea aparentă de „incompetență și dezordine” arătată de comunicările WhatsApp între consilierii guvernamentali superiori, Johnson a spus „aș face o distincție între tipul de limbaj folosit și procesele de luare a deciziilor guvernului.”

Aș sugera că orice guvern puternic și eficient are - și mă gândesc la guvernul Thatcher sau la guvernul Blair - multe personaje provocatoare și competitive a căror părere despre ceilalți s-ar putea să nu fie potrivită, dar totuși au reușit să facă multe lucruri”, s-a apărat fostul premier.

Cu toate acestea, el a continuat să admită că „prea multe întâlniri au fost dominate de bărbați” și că aflarea unui echilibru mai bun de gen printre decidenți în strategia Covid a Marii Britanii „era ceva ce ar fi trebuit să facem mai bine.”

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”