Scafandrii germani caută într-un canal din Berlin dovezi despre furtul spectaculos de diamante din Dresda

0
Publicat:

Scafandrii din Poliţia germană au început să cerceteze duminică o porţiune a unui canal din Berlin încercând să găsească dovezi despre un jaf celebru din 2019, când zeci de bijuterii de mare valoare au fost furate dintr-un muzeu din oraşul Dresda.

Bijuterii spectaculoase furate dintr-un muzeu din Dresda FOTO EFA EFE

Aproximativ 20 de scafandri din întreaga Germanie examinează o porţiune de 150 de metri din Landwehr Canal din sud-estul Berlinului sub coordonarea Poliţiei din Dresda, informează DPA, citată de Agerpres.

"Cercetarea va dura ceva timp", au anunţat reprezentanţii Poliţiei din Dresda, fără să facă alte precizări.

La aproximativ trei ani după jaful comis la Muzeul Grunes Gewolbe (Seiful Verde), o mare parte dintre artefactele furate au fost recuperate în prima parte a acestei luni, când 31 de obiecte a fost localizate la Berlin şi trimise la Dresda, unde sunt în prezent examinate. Găsirea obiectelor care lipsesc în continuare ar reprezenta rezultatul unui acord semnat de unul dintre acuzaţi şi procurori, care a fost aprobat de o instanţă de judecată.

Valoarea, estimată la 113 milioane de euro

Pe 25 noiembrie 2019, doi hoţi au pătruns printr-o fereastră în Muzeul Grunes Gewolbe din Castelul Dresda şi au spart cu un topor o vitrină din care au furat o comoară ce data din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Aproximativ 4.300 de diamante şi alte pietre preţioase au fost furate. Valoarea lor a fost estimată la 113 milioane de euro, însă reprezentanţii muzeului german consideră că acele exponate sunt nepreţuite. Pagubele provocate în timpul jafului au fost estimate la peste 1 milion de euro. Şase bărbaţi sunt judecaţi în prezent pentru furt şi incendiere premeditată, după ce o staţie de transmisie electrică a fost afectată de un incendiu care a dezafectat semafoarele şi alarmele de securitate din Dresda.

Muzeul a rămas fără energie electrică

În noiembrie 2019, Muzeul Comorilor din Dresda este victima unui furt al cărui prejudiciu nu poate fi estimat. Jaful a avut loc pe 27 noiembrie, fiind surprins parţial de o cameră de supraveghere. Totul a început după izbucnirea unui incendiu la un punct de distribuţie a curentului electric din apropierea muzeului. Din cauza incendiului, produs la cinci dimineaţa, muzeul a rămas fără curent curent electric şi implicit fără alarmă. Atunci doi hoţi au tăiat o zăbrea şi au spart un geam, după care au pătruns în interior. S-au dus în Camera August al II-lea cel Puternic şi acolo au făcut ţăndări o vitrină cu ajutorul unui topor. Au pus mâna pe trei seturi de bijuterii şi au fugit până la sosirea poliţiei, câteva minute mai târziu. La scurt timp de la furt, o maşină a fost găsită incendiată în Dresda. Anchetatorii sunt de părere că hoţii au folosit-o în timpul jafului. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică