Video Şase misiuni diplomatice, lovite în atacul cu rachetă balistică din Kiev. Un mort, mulți răniți, sute de apartamente avariate

0
Publicat:

Şase misiuni diplomatice de la Kiev - ale Portugaliei, Argentinei, Albaniei şi Muntenegrului, situate în aceeaşi clădire - au fost avariate, potrivit diplomaţiei portugheze, în atacuri ruse cu cinci rachete balistice.

Atac cu rachete balistice la Kiev FOTO: X

”Aşa cum se întâmplă de mai multe nopţi, a avut loc un atac foarte intens al Federaţiei ruse împotriva oraşului Kiev, iar o explozie a provocat pagube materiale relativ uşoare instalaţiilor diplomatice ale mai multor ţări, inclusiv Cancelariei Ambasadei Portugaliei”, a declarat presei protugheze ministrul portughez de Externe Paulo Rangel, scrie news.ro.

Căderea fragmentelor de rachetă a provocat pagube materiale importante.

Maşini au fost arse, iar imobile şi conducte ale reţelei de încălzire cu gaze naturale au fost avariate.

Peste 600 de apartamente, 30 de şcoli şi 15 instituţii medicale au fost avariate.

Două persoane au fost ucise, iar alte zece au fost rănite şi la Herson.

Alte şase persoane au fost rănite la Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere în continuare aliaţilor săi din Occident o consolidare a apărării antiaeriene a Ucrainei care, estimează el, are nevoie de cel puţin zece sisteme de apărare împotriva acestor atacuri care au avariat grav structura energetică ucraineană.

CENTRUL DE CONTROL AL SBU ŞI BIROUL DESTUDII LUCI, VIZATE, ”TOATE ŢINTELE ANTISE”

Rusia a tras vineri dimineaţa rachete balistice împotriva Kievului, omorând cel puţin o persoană şi rănind altele, şi privând sute de imobile de încălzire, un atac desfăşurat, potrivit Moscovei, ”ca răspuns” la un atac ucrainean împotriva unei fabrici ruseşti cu rachete din Occcient, relatează AFP.

”Potrivit primelor informaţii, o persoană a fost ucisă”, a anunţat pe Telegram Serghii Popko, şeful Administraţiei Militare a Kievului - cu peste trei milioane de locuitori înainte de invazia rusă, în februarie 2022.

Atacul s-a desfăşurat cu cinci rachete balistice de tip ”Iskander-M/KN-23”, au anunţat Forţele Aeriene ucrainene, care a dat asigurări că şe-a doborât pe toate.

Primarul Kievului Vitali Kliciko a anunţat nouă răniţi, patru spitalizaţi. ”Serviciile de urgenţă funţcionează peste tot”, a dat el asigurări.

Armata rusă a anunţat, la rândul său, că a atacat Kievul ”ca răspuns” la un atac desfăşurat miercuri împotriva unei fabrici ruseşti cu rachete occidentale - o linie roşie a Moscovei.

”Ca răspuns (...) un atac grupat s-a desfăşurat în această (vineri) dimineaţa cu arme de precizie cu rază lungă de acţiune împotriva Centrului de Control (al Serviciilor Speciale ucrainene) SBU (şi) Biroului de Studii Luci, cu sediul la Kiev, care concepe şi produce sisteme de rachetă (de tip) Neptun”, a anunţat într-un comunicat armata rusă.

”Toate ţintele au fost atinse”, anunţă ea.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a angajat ca Moscova să răspundă oricăror atacuri ucrainene pe teritoriul rus cu rachete din Occident, agitând inclusiv ameninţarea să-şi relanseze noua rachetă de tip Oreşnik.

”DUEL”

Acest atac la Kiev intervine după un schimb de replici între liderul de la Kremlin şi Volodimir Zelenski.

În cursul conferinţei sale anuale de presă, Volodimir Putin a propus joi ”un duel al tehnologiilor înalte din secolul al XXI-lea” între racheta sa de tip Oreşnik, cu care a propus să tragă împotriva capitalei ucrainene, şi mijloace de apărare antiaeriană occidentale.

”Organizăm o astfel de experienţă, un asemenea duel al tehnologiilor înalte şi vedem atunci se se va întâmpla. Este interesant”, a declarat el.

”Oameni mor şi el crede că este «interesant»”. Idiot”, a tunat pe X Zelenski.

Vineri dimineaţa, jurnalişti AFP de la Kiev au auzit o serie de explozii în urma unor alerte declanşate de către Forţele Aeriene ucrainene cu privire la un atac iminent cu rachetă balistică.

La puţin timp după aceea, AFP a văzut fum ridicându-se deasupra mai multor locuri în capitală.

”Fragmente” de rachetă au căzut în trei cartiere ale oraşului, avariind sisteme de încălzire, potrivit primarului Vitali Kliciko.

630 de imobile rezidenţiale, 16 instituţii de sănătate” şi aproximativ 30 de şcoli ”au rămas fără încălzire”, la momentul la care se înregistrează temperaturi negative, a deplâns el.

Un fotograf AFP a văzut pompieri luptând împotriva flăcărilor în stradă, într-un cartier înstărit, în centru.

”SĂ ARDĂ ÎN IAD!”

Autorităţile au publicat imagini în care apar acoperişul unui imobil de birouri de lux parţial distrus şi carcase arse de maşini.

O femeie medic, Viktoria, teafără, care locuieşte în cartierul atins, se afla în stare de şoc şi furie. Ea a fugit în adăpostul antibombardament al imobilului în care locuieşte după avertismentul armatei.

”Chiar şi în adăpost mi-au căzut cărămizi în cap. Este pur şi simplu oribil atunci când oamenii încep să vină în fugă din stradă. Nu înţeleg în continuare ce se întâmplă aici”, declară ea AFP.

”Ruskof-ii ar trebui să ardă în iad”, tună tânăra.

Armata rusă a desfăşurat în zori un bombardament ”masiv” în Herson, un oraş mare situat în sudul ţării, cu artileria, în care a ucis cel puţin două persoane şi a rănit alte zece, potrivit administraţiei regionale.

Atacuri au atins de asemenea infrastructuri ”esenţiale” care au lăsat fără electricitate ”până la 60.000” de gospodării, a anunţat pe telegram guvernatorul regional Oleksandr Prohudin.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate